Horticultura va primi 4,6 milioane euro / an de la Primăria Timișoara, pentru parcuri și spații verzi

tunelul luminii

Primăria Timișoara va plăti o sumă-record pentru întreținerea spațiilor verzi din centrul orașului. Horticultura va primi aproape 19 milioane de euro pe patru ani. Probabil ca să nu mai „uite” de Parcul Rozelor și să nu mai ude florile pe ploaie…

Plenul CL Timișoara este convocat, din nou, din scurt, de executivul PMT. Ședințele „de îndată” sau „extraordinare” sunt, de fapt, la ordinea zilei la Primăria Timișoara, mai ales de când se țin exclusiv online. Vineri, 19 iunie, este ședință de îndată, cu un singur punct pe ordinea de zi.

Urgența maximă este „proiectul de hotărâre privind aprobarea caietului de sarcini cu anexele 1-4, a acordului cadru, contractului subsecvent, a prețurilor unitare și a cheltuielilor indirecte 5% și a profitului 5% pentru servicii de «Întreținere și amenajare a parcurilor, scuarurilor, spațiilor verzi, sistemelor de irigare, locurilor de joacă și canisitelor, tăieri de corecție, elagare și defrișare arbori din zona centrală de pe domeniul public al municipiului Timișoara»”, în vederea atribuirii către SC Horticultura SA.

Cât sunt celelalte contracte

CL Timișoara a decis încă din septembrie 2019 că Horticultura se va ocupa în continuare de zona centrală. S-a făcut prin încredințare directă, iar celelalte trei zone au fost scoase la licitație. Procedura pentru acestea s-a încheiat săptămâna trecută, când au fost semnate și acordurile-cadru, respectiv primele contracte subsecvente. Pentru zona I, suma pe 4 ani este de 39,3 milioane de lei, pentru zona II – 61,1 milioane de lei, iar pentru zona III – 33,1 milioane de lei. Sumele includ TVA. De zonele I și III se va ocupa asocierea Rogera Prest Com SRL – Rogera SRL, iar de zona II, cei de la Barierra System SRL – Green City Andliv SRL.

Citește și: Parcul Rozelor, locul cu cele mai frumoase… buruieni din Timișoara / FOTO

Pentru a putea da contractul către Horticultura fără licitație, primăria a avut nevoie de un aviz de la Consiliul Concurenței. A trebuit să facă, așadar, o analiză din care să reiasă faptul că societatea poate furniza acest serviciu la costuri avantajoase pentru comunitate. „Consiliul Concurenței menționa necesitatea realizării unei analize «care să demonstreze faptul că operatorul în cauză va presta serviciul respectiv la costuri pentru comunitate mai reduse sau cel mult egale cu cele pe care aceasta le-ar fi suportat dacă autoritatea locală ar fi încredințat serviciul către o întreprindere tipică, bine gestionată și dotată corespunzător cu mijloacele adecvate, în condiții similare (tehnice, financiare etc.)”, scrie în proiectul de HCL.

Sumă uriașă pentru Horticultura

În cazul Horticultura, contractul prin încredințare directă are tot o durată de 48 de luni, iar suma este una record. Este vorba de 89,9 milioane de lei, cu TVA. Aceasta conține, potrivit documentației întocmite de cei de la PMT, „CAM 2,25%, cheltuieli indirecte 5% și Profit 5%”. Practic, în fiecare an, întreținerea spațiilor verzi din zona centrală a Timișoarei va costa bugetul local 22,49 milioane de lei, adică 4,6 milioane de euro.

În 2015, Horticultura SA a încheiat cu PMT un contract pe patru ani, pentru suma de 61,04 milioane de lei, cu TVA.

Citește și: Pe cod portocaliu, la Timișoara, florile de pe stradă se udă cu… furtunul

Societatea cu acționar unic CL Timișoara se va ocupa de arealul Calea Circumvalaţiunii – Calea Aradului – str. Aristide Demetriade – str. Mihail Kogălniceanu – str. Dacilor – str. Ştefan cel Mare – str. Pestalozzi – str. Ofcea – str. Daliei – str. Cornelia Sălceanu (Fagului) – str. Cluj – Bd. Eroilor de la Tisa – Bd. Victor Babeş – Bd. Mihai Viteazu – str. Virgil Madgearu – str. Alexandru Odobescu – Bd. 16 Decembrie 1989 – Bd. General Dragalina – Bd. Republicii şi Bd. Simion Bărnuţiu, inclusiv Calea Lugojului, până la ieşirea din oraş.

About Post Author