Hai la plantat! Codru Festival te așteaptă la Recaș

Între 8 și 9 aprilie sunteți așteptați la a treia sesiune de plantare organizată de Codru Festival. Se întâmplă la Două Dealuri, în Recaș, la 25 de kilometri de Timișoara, unde vor fi plantați cel puțin 10.000 de puieți de salcâm. Vă puteți înscrie ca voluntari.
Timp de două zile, participanții la acțiunea de plantare se vor bucura împreună de o ieșire în natură. Va fi amenjată special pentru ei o zonă de relaxare, iar pentru copii vor fi organizate mai multe activități distractive. Seara e programat un foc de tabără.
Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10 – 18, iar participarea este gratuită Sesiunile de plantare se vor realiza din oră în oră, în grupuri de câte 50 de persoane, și vor fi supravegheate de organizatori. Cei care doresc să se alăture campaniei sunt rugați să se înscrie la acest formular.
„Zona unde vrem să plantăm minimum 10.000 de puieți de salcâm este un deal pe care ne dorim să îl împădurim pentru a reface ecosistemul locației. Acolo este și o zonă mlaștinoasă care are nevoie de consolidare”, spune Victor Balaniuc, general manager Codru Festival.
Primele două sesiuni de ecologizare, organizate în 2019 și 2022, la Pădurea Bistra. În cele doua sesiuni de plantare au fost fost plantați 8.000 de puteți.