Hai la Ceau, Cinema! Aproape 40 de filme, expoziții și surprize pentru cinefili mari și mici

cinema

Ediţia a unsprezecea a Festivalului Ceau, Cinema! se va desfăşura de miercuri până duminică la Cinema Timiş, Cinema Victoria, Grădina de Vară Capitol, Piaţa Traian şi Faber. În competiția oficială sunt șase filme, dar programul complet e mult mai cuprinzător și are de toate.

Ediţia 2024 a Ceau, Cinema! se va deschide miercuri, de la ora 19, la Cinema Timiş, cu filmul francez „Extrasezon” (2023, r. Stéphane Brizé), o poveste de iubire care îi are în rolurile principale pe Guillaume Canet şi Alba Rohrwacher. Festivalul ar, de altfel, și o retrospectivă cinematografiei franceze noi, din care mai fac parte „Imperiul” (2024, r. Bruno Dumont) şi cele mai recente trei titluri ale regizorului Quentin Dupieux: „Al doilea act” (2024), care a deschis Festivalul de la Cannes, „Yannick” (2023) şi „Daaaaaali!” (2023).

De un focus are parte şi regizoarea maghiară Judit Elek (n .1937), care a primit, la Budapesta, un trofeu onorific de la echipa Ceau, Cinema! În cadrul festivalului vor putea fi văzute „Doamna din Constantinopol” (1969), „Poate mâine” (1980) şi „Ziua Mariei” (1984), trei dintre cele mai cunoscute filme ale sale, proiectate în versiuni restaurate.

Dilemele morale, în competiția oficială

Şase filme europene de ficţiune care au ca temă centrală dilemele morale și vin din Bulgaria, Germania, Israel, Polonia, Serbia şi Turcia vor concura pentru Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” şi Premiul Publicului. Este vorba de „Lecţiile Blagăi” (2023, r. Stephan Komandarev), „Ivo” (2024, r. Eva Trobisch), „Soldatul care dispare” (r. Dani Rosenberg), „O altă viaţă decât a mea” (2023, r. Małgorzata Szumowska şi Michał Englert), „Clasa muncitoare merge în Iad” (r. Mladen Djordjevic) şi „Rana îndoielii” (2023, r. Selman Nacar).

Juriul este format din actriţele Ilinca Manolache şi Olga Török şi regizorul Adrian Sitaru.

Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” are o valoare de 1.000 de euro, iar Premiul Publicului este de 500 de euro, ambele fiind oferite de Groupama Asigurări. Trofeele sunt realizate de Lia Pfeiffer.

Documentare unul și unul

Secţiunea „Proiecţii speciale” include filmul românesc „Săptămâna Mare” (2024), proiectat în prezenţa regizorului Andrei Cohn, o comedie din Muntenegru, „Noi să fim fericiţi” (2023, r. Ivan Marinovic), două capodopere clasice, în versiuni restaurate: „Urechea” (1970), de Karel Kachyňa, şi „Sacrificiul” (1986), de Andrei Tarkovski, un film cult recent, „Parazit” (2019, r. Bong Joon-Ho), şi debutul „Horia” (2023, r. Ana-Maria Comănescu), în variantă accesibilizată pentru persoane nevăzătoare.

În secţiunea „Filme bănăţene” vor putea fi văzute documentarele „Apă şi talpă” (2024), de Mircea Gherase şi Lucian Mircu, şi „Un mal rebel”, de Bogdan Puşlenghea, filmul de ficţiune „Clara” (2023), de Sabin Dorohoi, prezentat în premieră în România, şi opt scurtmetraje.

De la Festivalul de la Berlin vin în premieră în România două documentare incluse în secţiunea Doc-minică: „Favoriten” (2024), al cineastei austriece Ruth Beckermann, şi „Interceptat” (2024), realizat de regizoarea ucraieană Oksana Karpovych. Programul mai conţine proiecţii în aer liber şi gratuite în Piaţa Traian, precum şi secţiunea Ceau, Junior!, care propune câteva filme de animaţie pentru copii şi un atelier de creaţie „Timişoara la cutie”.

Și alte surprize

O expoziţie inedită cu lucrări care ilustrează case din filme celebre va putea fi văzută la Cinema Timiş. Operele sunt realizate de artista bulgară Boryana Ilieva, creatoarea proiectului Floor Plan Croissant şi invitată specială a festivalului.

La Galeria Pygmalion de la Casa Artelor poate fi descoperită expoziţia „Secvenţe”, care conţine peste 50 de afișe de filme româneşti din anii `70-`80, din colecția scriitorului, traducătorului și criticului de film Marian Rădulescu. Expoziția este îngrijită de Dana Stancovici și Andreea Medinschi.

La Cinema Victoria este instalată o expoziţie interactivă, „Ceau, Cinema!, pe numărate”, realizată de trei studenți, proaspăt intrați în echipa festivalului: Ioana Satmari, Eric Szilveszter și Fabian Leiba.

Atelierul Ceau, Cineva! este dedicat analizei de film şi îl are coordonator pe criticul Victor Morozov. 11 tineri din Timişoara şi din alte oraşe au fost selectaţi pentru workshop. Partenerul internaţional din acest an este festivalul transfrontalier de film Tribute to a Vision din Nova Gorica, oraş sloven de la graniţa cu Italia, care va deţine în 2025 titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Afişul ediţiei a 11-a a fost realizat de artista timişoreană Andreea Dumuţa.Programul şi biletele pot fi găsite pe site-ul festivalului.

About Post Author