Grotesc. Parcări în centru n-avem, dar USR și PNL și-au scos iar ochii în plenul CL

cj timiș

Foto: Arhivă. Parcarea actuală gestionată de CJ Timiș

Două ceasuri s-au certat consilierii locali pentru o informare despre parcarea de la fostul centru militar zonal. CJ Timiș vrea de la primărie o parcelă de aproape 600 mp, dar, și în acest caz, politica bate interesul civic. Așa că de ce nu și-ar da scatoalce după cap USR și PNL, partide care, teoretic, sunt în alianță?

Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, a cerut să ia cuvântul în plenul CL, pentru a le vorbi consilierilor locali despre parcarea de la fostul CMZ. Povestea e deja știută: Județul ar vrea de la PMT o parcelă de aproape 600 mp, care nu are acces la stradă, dar, spune „vicele” CJ, ar fi utilă pentru creșterea numărului de locuri. Proteasa n-a pornit cu dreptul în intervenția lui, spunând că reprezintă un „for superior”.

CJ Timiș deține restul terenului, peste 4.800 mp, și ar vrea să-l concesioneze unui investitor privat, care să facă o parcare cu patru etaje + etaj retras, iar la parter, spații comerciale.

„Vreau o garanție că faceți parcarea”

Discuția a fost cât se poate de contondentă, cu replici tăioase între USR-iști și PNL-iști. Florin Ilca și Ovidiu Merean, de la USR, i-au acuzat pe liberalii din conducerea CJ că au pierdut banii pentru reabilitarea Castelului Huniade (la care s-a renunțat, în realitate, încă de pe vremea lui Călin Dobra, de la PSD) și că au oprit șantierul de lărgire la patru benzi a drumului Timișoara – Giarmata, lucrare începută tot în mandatul 2016 – 2020, cu o firmă care mai mult a stat decât a lucrat. Merean a spus chiar că „vreau să îmi dați o garanție că nu se va întâmpla ca la Timișoara – Giarmata”. Nici Răzvan Stana nu s-a lăsat mai prejos, spunând că nu are încredere că Județul va face parcarea.

Paula Romocean, liderul grupului USR din CL, care face parte din comisie de negociere, a explicat, la rândul ei, de ce nu s-a întrunit comisia de negociere: pentru că aleșii locali sunt angajați în domeniul privat și nu pot răspunde la convocări făcute de pe o zi pe alta. Pentru conformitate, au existat și plenuri convocate cu două ceasuri înainte și s-a putut.

„Domnul Proteasa este prost informat. Noi, membrii comisiei, am fost convocați de pe o zi pe alta. De ce nu ne dați nouă terenul, să facem noi parcarea?”, a spus, la rândul lui, Răzvan Negrișanu.

„Este un spectacol grotesc”

„Spectacolul la care am asistat este unul grotesc. Mie așa mi s-a părut. E pentru prima dată când grupul USR se identifică cu consiliul local. Nu sunteți consiliul local, sunteți consilierii locali din partea USR”, a afirmat fostul viceprimar Dan Diaconu.

„De o oră și jumătate asistăm la o simfonie afonă pe două voci, fiecare cu argumente foarte bune, dar total inutile din punct de vedere administrativ și al progresului pe această temă (…) Subscriu la ce a spus Dan Diaconu, este un spectacol grotesc pus în scenă de niște oameni care se comportă ca la grădiniță, ca în Tom și Jerry, ca pe vremea copilăriei noastre. E clar că acea comisie este un avorton (…) Nu văd ca în această ședință să se fi făcut un pas înainte în fructificarea acestui spațiu”, a intervenit și Radu Țoancă, de la PSD.

Viceprimarul Cosmin Tabără (PNL), care este președintele mult discutatei comisii de negociere, a spus că ar trebui convocată o ședință a acesteia săptămâna viitoare. „Toată lumea e de acord că acolo e nevoie de o parcare. Această parcare este a timișorenilor, nu este lupta noastră de orgolii. Haideți să convocăm săptămâna viitoare o comisie și batem în cuie soluția finală”, a spus acesta.

„Nu se luptă nimeni cu nimeni”

Primarul Dominic Fritz spune că administratia locală nu se opune construcției acestei parcări, dar așteaptă soluții concrete de la CJ. „Bineînțeles că se va face acolo o parcare (…) În mandatul meu de primar vom ajunge la această înțelegere cu CJ. O să vă întrebați de ce atâta gargară și spectacol grotesc. Probabil cineva a primit un sfat că orice victorie are nevoie de un conflict înainte, așa că s-a creat un conflict (…) Nu se luptă nimeni cu nimeni, nu există niciun dușman, ci există un proces normal de negociere. Când există un consens va exista un vot în CL. Se va rezolva, dar nu cu această scenetă de conflict prefăcut”, a concluzionat primarul Dominic Fritz.

Vă reamintim, discuția de două ceasuri s-a purtat pe marginea unei informări pe care a vrut s-o facă vicepreședintele CJ. Nu a fost nimic de votat!

Realitatea, așa cum o știu pe nervii lor șoferii care au treabă în centrul orașului, este că locurile de parcare sunt puține, Nici PMT, nici CJ n-au mișcat un deget până acum pentru a construi vreo parcare publică de mari dimensiuni. Planurile pentru parcarea de la CMZ datează cel puțin de pe vremea când Titu Bojin era președinte al CJ. Pe atunci, se discuta de șase sau șapte niveluri. În timpul mandatelor lui Nicolae Robu, primăria a promis mai multe parcări, dar n-a făcut nimic.

Dacă totul merge bine, până la finele anului, PMT ar trebui să aibă studiul de fezabilitate pentru o parcare de circa 250 de locuri pe strada Nemoianu, lângă spitalul de copii. Când va fi și construită e altă poveste. Până atunci, aleșii locali se mai pot juca de câteva ori de-a… Tom și Jerry.

About Post Author