Grădinaru vs. Grindeanu. Directorul AIT: Nu mi-am dat demisia și nici nu mi-o dau

dorel grădinaru

Nu are ce să-și reproșeze, nu răspunde la ultimatumuri și, dacă e să fie demis, vrea să știe de ce. Directorul AIT, Dorel Grădinaru, spune că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, face presiuni asupra lui, inclusiv prin… cârciumi. E drept că prin intermediar.

În urmă cu mai bine de trei săptămâni, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că i-a cerut directorului AIT, Dorel Grădinaru, să-și facă o autoevaluare. Grindeanu se declara nemulțumit de mai multe lucruri legate de aeroport, de la starea linoleumului, la mișcările de personal. Weekend-ul trecut, ministrul declara că Grădinaru și-a strâns lucrurile de la Timișoara, luându-și inclusiv pușca pe care aduse cu el și pentru care, bineînțeles, are toate actele cerute de lege.

Autoevaluarea ar avea termen… ministerial până în ianuarie, dar, până atunci, Dorel Grădinaru a ținut să-și prezinte realizările. Totul merge aproape brici la aeroportul din Timișoara, potrivit acestuia.

Investiții și economii

Au fost deblocate investiții și s-au făcut economii de peste 900.000 de euro în ultimul an. Cei mai mulți bani – peste 250.000 de euro – s-au economisit de la „servicii informatice pe linia handlingului de pasageri”, dar s-a strâns cureaua și în ceea ce privește publicitatea, închirierea de mașini sau cositul de iarbă. La capitolul investiții, în acest an a fost finalizat terminalul de sosiri externe și au fost cumpărate două autospeciale PSI. Până la finele lui 2021 trebuie cumpărat și sistemul integrat pentru controlul de securitate.

Citește și: De ce n-are Timișoara zboruri ca la Cluj. Directorul AIT: Câte festivaluri deosebite aveți?

E în derulare procedura de achiziție pentru desemnarea proiectantului și executantului pentru viitorul terminal de plecări externe. Dorel Grădinaru a vorbit și despre reabilitarea pistei AIT, operațiune care trebuie executată până cel târziu în 2024, fiindcă, în caz contrar, aeroportul poate fi închis. Costă în jur de 50 de milioane de euro și încă nu s-a găsit sursa de finanțare.

Planuri ar fi grămadă și nici măcar nu e greu să vorbești despre ele. Cum credeți că ar fi să avem la Timișoara o bază special destinată „transportului de mărfuri cu drone”?

Linoleumul și „tovarășul” lui Grindeanu

Dorel Grădinaru a ținut însă să-i dea o replică lui Sorin Grindeanu. Punctuală! De exemplu, linoleumul uzat ținea de… directorul administrativ al aeroportului. „Directorul administrativ a fost schimbat de mine, tocmai pentru aceste motive (…) În afară de faptul că mi-a răspuns și obraznic, și în fața taximetriștilor, și așa mai departe. Directorul administrativ este un personaj apropiat de domnul ministru, adică își fac concediile împreună, sunt într-o tovărășie foarte bună. Puteți vedea pe internet, nu trebuie să vă dau prea multe explicații”, susține Grădinaru. Este vorba despre fostul consilier local PSD Lucian Taropa.

Directorul AIT e categoric: nu intenționează să plece de la Timișoara. „Domnul ministru m-a chemat de două ori, o dată aici, o dată la București, și ăsta a fost firul discuției, să-mi dau demisia, fiindcă va fi o schimbare. I-am explicat domnului ministru că nu-mi dau demisia până nu-mi dă o explicație, eu considerând că am procedat corect și fiind un tip performant (…) Altă problemă este legată de faptul că mi-am dat demisia și am plecat cu pușca în spinare. Cei care cunosc ceva aviație s-au pus pe râs, nu poți să pleci cu pușca în spinare dintr-un aeroport. Erau două lucruri inexacte: faptul că mi-am dat demisia, și nu mi-am dat-o și nici nu mi-o dau, și faptul că am plecat cu pușca în spinare”, mai spune Dorel Grădinaru.

„M-a chemat la o cârciumă”

Potrivit acestuia, lucrurile au mers și mai departe. „A treia oară m-a sunat șeful de cabinet, Bogdan Mîndrescu se numește, și m-a chemat la București. M-am suit pe avion, m-am dus și, în loc să vin la minister, era vreo 9 seara, m-a chemat la o cârciumă. Sordidă, trebuie să spun, cred că mi-a creat și probleme psihice. Acest personaj mi-a spus același lucru, să-mi dau demisia, el fiind un emisar. Vreau să spun public lucrul ăsta. Indiferent cine e ministru, nu vreau să plec cu capul în jos, cu amărăciunea că nu am făcut ce trebuia, că n-aș putea să mă mai uit în oglindă mai târziu. Indiferent de consecințe, ăsta e adevărul, pot să dovedesc și să spun lucrurile pe față cum sunt. Sper ca asta să creeze premisa ca să nu se întâmple lucruri rele pe aeroport”, conchide directorul AIT.

Ședința AGA de la Aeroportul Internațional Timișoara va avea loc la începutul lunii ianuarie. Atunci se va decide, teoretic, dacă Dorel Grădinaru rămâne sau nu. Generalul pare însă convins că va primi, pentru realizările din ultimul an, o prelungire de mandat de circa patru luni, nu o demitere.