17 ianuarie 2021

Gheretă ca pe șantier, în Piața Victoriei. PNL Timișoara cere administrației locale „să arate mai multe respect”

pnl

Dezvoltarea în forță nu prea presupune și… curățenie la locul de muncă. S-a văzut asta chiar de Ziua Națională, lângă bustul Regelui Ferdinand. Au fost depuse flori, însă depozitul de materiale de construcții improvizat „lipit” de săptămâni bune de statuie e tot acolo. PNL face apel la noua conducere a primăriei să „arate mai mult respect”.

„Ne-am întâlnit astăzi în număr restrâns, din cauza limitărilor cauzate de pandemie, la statuia Regelui Ferdinand pentru a marca, la fel ca în fiecare an, pe cel care a fost primul rege al tuturor românilor, suveranul sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918. Președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, și colegii de la organizația PNL Timişoara, au depus o coroană de flori și au rostit câteva cuvinte despre «Întregitorul de țară».

Din păcate, în această zi importantă și în locul unde an de an se marchează personalitatea Regelui Ferdinand, am găsit un depozit de materiale de construcție, probabil uitate de organizatorii de șantier din zona centrală. Solicităm pe această cale administrației Municipiului Timișoara să transmită celor responsabili să debaraseze acel loc de deșeuri și să arate mai mult respect pentru simbolurile Marii Uniri”, au transmis reprezentanții PNL Timișoara.

Locul arată, într-adevăr, dezolant, dar coșmelia de placaj de lângă bust e acolo încă de pe vremea fostei administrații… liberale. Cam de pe când se înlocuiau pe ici-pe colo dalele din Piața Victoriei. De lucrat a lucrat SDM, însă șantierul s-a terminat de săptămâni bune, iar muncitorii, când au plecat, au lăsat și niște dale dejghinate, și construcția improvizată.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: