Fostul cinema din Freidorf se transformă. GAL Freidorf a selectat proiectul la finanțare

freidorf

Reabilitarea fostului cinematograf din Freidorf, care ar urma să devină centru educațional de cartier, va avea foarte curând finanțare. Proiectul ajunge nu peste multă vreme la ADR, iar apoi primăria poate să pornească licitația de execuție.

Comitetul de Selecție al GAL Freidorf a selectat pentru finanțare proiectul de „reabilitare cinematograf și schimbare destinație în Centru cultural și educațional Freidorf”, depus de Primăria Timișoara pe Intervenția Centru Multifuncțional acesta are o valoare de 2,3 milioane de lei, bani care vin prin Programul Operațional Regional.

Centrul cultural Freidorf va fi realizat printr-un parteneriat între PMT și Direcția de Asistență Socială. El va avea, în curte, un centru de zi pentru persoanele cu adicții. „Este vorba despre un centru pentru activități artistice, culturale, educaționale, precum și pentru consilierea persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială (…) De asemenea, se vizează combatarea marginalizării sociale a acestei populații prin promovarea unei abordări de tip integrat, prin realizarea unei investiții în îmbunătățirea mediului fizic, precum și investiții pentru dezvoltarea funcțiilor sociale și comunitare (centru multifuncțional cu activități sociale de tip centru de zi pentru asistența integrată a adicțiilor, reacreative, dar și culturale)”, scrie în HCL prin care s-a aprobat parteneriatul cu DAS, în noiembrie 2020.

Cei de la GAL Freidorf urmează să ducă acum proiectul la ADR Vest, pentru semnarea contractului de finanțare. Primăria se va putea ocupa, ulterior, de construirea efectivă a acestuia.

Afterschool pentru copii

Al doilea proiect selectat pentru finanțare este „Învață să reușeșți!”, depus de Fundația United Way România, în parteneriat cu Școala gimnazială 15. Acesta va asigura un program de afterschool, dar va pregăti și profesorii de la unitățile de învățământ din aria GAL Freidorf, pentru lucrul dedicat cu copiii din familille defavorizate, mult mai predispuși abandonului școlar. Proiectul are o valoare de 1,88 milioane de lei, care vin din Programul Operațional Capital Uman.

În prezent, GAL Freidorf mai are deschise apelurile de selecție pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere din zona urbană marginalizată cu străzile Crizantemelor, Ion Barac și Căpitan Damșescu, apel în valoare de 650.000 euro, parcuri și locuri de joacă – 350.000 euro, infrastructură educațională – 365.832 euro.

Asociația Grupul de Acțiune Locală Freidorf (GAL Freidorf), implementează Strategia de Dezvoltare Locală în cartierele Freidorf, Dâmbovița, Calea Șagului, Steaua, Fratelia, Iosefin. Valoarea strategiei este de 7 milioane euro, banii fiind împărtiți în două direcții: proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional și Programul Operațional Capital Uman.