Expres sau troleibuz. Transportul în comun se extinde pe Calea Torontalului
STPT caută soluția cea mai bună pentru ca liniile de transport în comun să ajungă și pe Calea Torontalului, la ieșirea în oraș. Un autobuz sau un troleibuz va opri în zonă până va fi construit noul sens giratoriu de la intersecția Alexandrescu – Torontalului. O linie de expres ajunge deja în acea parte a orașului.
Primarul Nicolae Robu vorbește din nou despre lucrări pe Inelul IV și pe strada Grigore Alexandrescu. Termene clare nu sunt, pentru că încă se lucrează la documentații, dar edilul anunță, până una-alta, schimbări în transportul în comun.
„Lucrăm în paralel la tronsonul nord-estic de la Calea Lipovei pe str. Constructorilor, pe lângă UMT, până în zona Măcin și de acolo la Calea Lugojului. Apoi pe str. Ștrandului, pe Bobâlna sau poate amândouă sensurile vor fi făcute pe Ștrandului, unde e mult mai larg, vom ajunge până pe malul Begăi. Acolo va fi un nou pod, al patrulea nou pod peste Bega, mă refer la Jiul, Isho, Solventul și acesta pe str. Ștrandului. Pe Torontalului vom amenaja un nou sens giratoriu. O să asigurăm transport în comun până acolo, este în studiu la STPT, este în termen până la sfârșitul acestei luni. Fie se prelungește linia Expres, fie troleibuzul. Neavând giratoriu la ora actuală, e puțin greu să se asigure întoarcerea, dar la orice se pot găsi soluții”, susține primarul.
Linia Expres 6 a STPT ajunge deja în Calea Torontalulu. Stațiile sunt la Vox Park, la intersecția Calea Torontalului – Alexandrescu, la Metro, la fabrica de mezeluri și la PITT.
