13 iulie 2020

Două oferte pentru Centrul Cultural Mărășești. Costă 4,7 milioane de euro și nu va fi gata în 2021

mărășești

Centrul Cultural Mărășești, fosta clinică de dermatologie, care va găzdui Muzeul Cetății, are două oferte. Licitația organizată, în ianuarie, de Primăria Timișoara, este acum în faza de evaluare. Lucrarea nu are însă cum să fie terminată în 2021.

Primăria Timișoara a scos la licitație, în ianuarie, contractul pentru „refuncționalizare clădire din funcțiune de spital de dermatologie în clădire cu funcțiune de spațiu multicultural”. Vorbim despre viitorul centru cultural de pe strada Mărășești 5, din clădirea în care a funcționat clinica de dermatologie. „În principal este vorba despre lucrări din sfera restaurării ansamblului construit aferent Centrului Multicultural la nivelul fațadelor interioare și exterioare, dar și la nivelul spațiilor interioare ale acestuia”, scrie în anunț. Suma maximă: 22,5 milioane de lei, cu TVA. Ofertele erau așteptate până în 3 martie.

Cine vrea să lucreze pe Mărășești

Când s-a tras linie, s-a constatat că sunt două oferte. Una este de la asocierea Hantig Electricservice – Masecons 2010 SL – Mimesis Art SRL-D, iar cealaltă, de la Constructim SA. Hanțig Electricservice este din Sânnicolau Mare și este înființată în 2009. Ultimele date financiare arată că, în 2018, avea 21 de angajați, o cifră de afaceri de 4,4 milioane de lei și un profit de 1,29 milioane. Masecons 2010 SL este o firmă spaniolă, iar Mimesis Art SRL-D este din Cluj. S-a înființat în 2016, are 10 angajați și pierderi de peste 73.000 lei. Constructim SA a avut mai multe contracte cu instituții publice, inclusiv cel pentru renovarea aripii de nord-vest a Castelului Huniade. Acum lucrează, printre altele, la reabilitarea Palatului Administrativ, în care funcționează CJ Timiș și prefectura. Firma este înființată în 2005 și, în 2018, avea 81 de angajați, o cifră de afaceri de aproape 23 de milioane, pierderi de peste 6 milioane și datorii de 14 milioane.

Banii, eterna poveste

Centrul Cultural Mărășești este obiectiv de infrastructură prevăzut în dosarul de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Termenul de execuție este de 24 de luni. Vor fi amenajate spații pentru birouri și o sală de conferinţe, iar jumătate din clădire va deveni Muzeul Cetății. Dotările pentru acestea urmează să fie scoase la licitație cel mai probabil în această primăvară.

Citește și: Secția de radioterapie de la Municipal se mută de pe Mărășești, în chirie la STPT

Teoretic, jumătate din banii pentru această investiție ar trebui să vină de la Ministerul Culturii. Centrul Cultural Mărășești este inclus în Ordonanța 42/2019, care prevede alocarea unei sume de 11,5 milioane de lei. Când și dacă vor veni banii nu știe nimeni. În acest an, Ministerul Culturii a alocat programului de infrastructură pentru TM2021 „fabuloasa” sumă de 2,5 milioane de lei. Bugetul local prevede pentru Centrul Cultural Mărășești 6 milioane de lei. Mai trebuie spus că, în 2017, proiectul de refuncționalizare a vechii clinici de dermatologie a fost respins de la finanțare europeană. Tocmai pentru că nu se mutase încă secția de radioterapie de la Spitalul Municipal.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: