Două cereri pentru insolvența Colterm. Și un plan de restructurare bazat doar pe bugetul local

Până și casa de avocatură specializată contractată de PMT pentru Colterm are probleme în a descâlci situația companiei. E cert doar că sunt două cereri de insolvență și că nu există un inventar făcut ca la carte.

colterm

foto: Arhivă

Joi a avut loc o nouă ședință a Adunării Generale a Acționarilor Colterm. Consilierilor locali le-a fost prezentat un raport intermediar al avocaților angajați de PMT pentru Colterm. Din Matei Florea, de la casa de avocatură Schoenherr și Asociații, le-a explicat aleșilor locali de ce situația companiei este foarte complicată.

„Noi, ca juriști, nu am înțeles cum faci o restructurare doar pe pierderile astea istorice. Altceva în planul de restructurare nu am văzut. Dacă aceea e singura sursă de restructurare, nu vedem cum crește cash flow-ul. Înseamnă că se bazează doar pe sume de la buget. Și atunci trebuie să vedeți dacă o să aveți destul loc în buget pentru așa ceva, că sunt sute de milioane”, a spus avocatul.

Potrivit acestuia, sunt două cereri pentru insolvența Colterm. Societatea trebuie să-și securizeze așadar bunurile. „Părerea noastră este că ar fi minunat dacă reușim să facem o dare în plată în două luni, înainte să pornească o insolvență. Realitatea e că pe OUG 60 sunt multe condiții și mulți jucători care trebuie să dea subsemnatul. Primul răspuns este da, darea în plată ar fi super, dar sunt multe părți implicate și asta înseamnă risc de blocaj și se blochează procedura (…) Nu e nicio taină, a existat o cerere de insolvență pe Colterm și înțeleg că acolo managementul negociază sau a făcut deja plata. A apărut deja o a doua cerere de insolvență și există un termen pe 17 septembrie”, a explicat avocatul.

Speranțele „sunt egale cu zero”

Totuși, expunerea avocatului n-a prea convins pe toată lumea. „Ați vorbit extrem de frumos, dar speranțele pe care ni le-ați dat sunt egale cu zero. Ați vorbit de securizarea bunurilor și că sunteți într-un proces de inventariere. De pe margine se vede următoarea fotografie financiară: Colterm are bunuri identificate sau în curs de identificare undeva la 250 de milioane de lei și datorii de peste jumate de miliard de lei. Cum reușim să răsturnăm această balanță, cred că nici măcar Mafalda nu o poate face. (…(…) Vorbim de o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei, vorbim de datorii de 500 de milioane, vorbim de două sau de trei apocalipse financiare care vin și ne blochează conturile. Toată această fotografie financiară nu vă duce cu gândul la insolvență?”, a întrebat Radu Țoancă, președinte de ședință.

„Insolvența nu înseamnă faliment, nu înseamnă lichidare, butuc. Insolvența înseamnă că, în măsura în care activitatea poate fi restructurată, există plan de reorganizare judiciară. Nu ar fi primul caz din țară în care în insolvență o parte din activitate se dovedește că nu mai poate să continue și altă parte poate fi restructurată și dusă mai departe. Dar și pentru insolvență ne trebuie inventarul bunurilor (…) E clar unul dintre scenariile la care ne pregătim”, a mai spus Matei Florea.

S-a completat măcar CA-ul

Organigrama Colterm a fost un alt subiect de discuție. „Este o propunere a CA, se bazează pe două luni de discuții în CA. Am luat fiecare sector în parte și l-am analizat. (…) Dorim să eficientizăm activitatea actuală”, a spus Cristian Mîțu, președintele CA de la Colterm.

Totuși, CA-ul, în formula în care a decis organigrama, nu putea face acest lucru legal, pentru că avea numai șase membri. „Vă rog ca toate materialele pe care le-ați votat, ca să nu ne trezim că devin nule de drept, să le preluați, pentru că sunt cu mare miză. Nu sunt apanajul AGA, prelungirea mandatului noului director și organigrama. Dar faceți-le legal, când cnsiliul de administrație este complet”, a mai spus Radu Țoancă.

AGA a votat completarea CA cu Viorel Avramovici, angajat Aquatim, care a mai lucrat la societatea de termoficare, dar și prelungirea mandatului consiliului cu încă două luni.

About Post Author