Donezi sânge? Intri gratis o zi la Codru Festival

Publicat:

Donezi sânge și te poți bucura gratis de câteva zile faine de vară, la Codru Festival. Toți cei care donează în perioada 20 iulie – 5 august vor primi o invitație la festivalul Codru, care va avea loc la finele lunii august.

Dacă mergi să donezi sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara, între 20 iulie și 5 august, vino, până în 20 august, cu adeverința de donator, la Codru Urban Garden (Cazarma U), de miercuri până duminică, orele 12 – 23, să îți ridici accesul de o zi la festival.

- Publicitate -

„România are cei mai puțini donatori din Europa, motiv pentru care orice campanie de donare de sânge este binevenită, iar noi vrem să dăm o mână de ajutor”, spune Victor Balaniuc, General Manager Codru Festival.

„Este nevoie de 120 de donatori pe zi ca nevoie de sânge să fie acoperită, însă din păcate numărul este mai mic. Vara, mai ales, sunt multiple cazuri grave care vin la unitățile de primiri urgențe, iar noi trebuie să fim pregătiți, pentru că boala nu își ia concediu”, a adăugat Rodica Lighezan, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.

Regulile pe care trebuie să le respectați înainte să mergeți să donați sânge și programul Centrului de Transfuzie se găsesc AICI.

Codru Festival 2023 aduce, pe cele cinci scene de la Pădurea Bistra, artiști precum Parov Stelar, Tarja Turunen, Alborosie & Shengen Clan, Asian Dub Foundation, Alternosfera, Surorile Osoianu și Lupii lui Calancea, Paraziții, Șatra Benz, Coma, Implant pentru Refuz & Quartet, Dirty Shirt, Luna Amară, Amuly, Culture Shock și Alex Super Beats.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img