Legea ANI, adoptată cu „amendamentul Fritz”. Primarul Timișoarei poate rămâne fără mandat în 30 de zile

Legea ANI, adoptată cu „amendamentul Fritz”. Primarul Timișoarei poate rămâne fără mandat în 30 de zile

sursa foto: Facebook / Dominic Fritz

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de Cameră decizională, noua Lege a integrității, cu tot cu prevederea care îl afectează direct pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Actul normativ merge acum la președintele Nicușor Dan. Dacă legea intră în vigoare în această formă, mandatul lui Fritz va înceta de drept în termen de 30 de zile.

Legea a fost adoptată cu 106 voturi pentru, 19 împotrivă și nicio abținere. Actul normativ reprezintă un jalon în PNRR, de care sunt legate aproximativ 770 de milioane de euro, iar termenul asumat de România este 31 august. În forma adoptată a rămas și prevederea supranumită „amendamentul Fritz”.

Acesta stabilește că persoanelor pentru care a fost constatată definitiv o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de trei ani le încetează de drept funcția, demnitatea publică sau mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Prevederea i se aplică și lui Dominic Fritz, după decizia definitivă privind conflictul de interese. Curtea Constituțională a stabilit deja, cu majoritate de voturi, că articolul este constituțional.

Legea ajunge la Nicușor Dan

După votul Senatului, proiectul merge la președintele Nicușor Dan. Pierderea mandatului lui Fritz nu intervine însă automat în acest moment. Președintele poate promulga legea sau poate cere parlamentului reexaminarea acesteia. Dacă va fi promulgată în forma actuală și va intra în vigoare, termenul de 30 de zile prevăzut de lege începe să curgă din acel moment.

„Amendamentul Fritz” a provocat controverse inclusiv la nivel european. Lideri ai PPE și Renew Europe au criticat prevederea, iar președinta Renew, Valérie Hayer, a cerut chiar ca fondurile aferente jalonului PNRR să nu fie virate României dacă legea este adoptată în această formă.

Premierul Ilie Bolojan a susținut, în schimb, adoptarea legii pentru ca România să nu riște pierderea celor 770 de milioane de euro. El a calificat totuși amendamentul care vizează situația lui Fritz drept „anormal” și a afirmat că acesta ar trebui corectat ulterior.

Dominic Fritz anunțase după decizia Curții Constituționale că, în cazul în care legea va fi promulgată, își va pierde mandatul în 30 de zile și că intenționează să își continue demersurile la CEDO.

Bolojan: Legea trebuie corectată

Premierul Ilie Bolojan admite că votul pentru Legea ANI a fost unul dificil și critică prevederea care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandat. Acesta spune că liberalii au votat totuși proiectul pentru ca România să îndeplinească la timp jalonul din PNRR și să nu riște pierderea fondurilor europene.

„O prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată”, a notat premierul.

Bolojan justifică adoptarea legii prin termenul pentru îndeplinirea jaloanelor PNRR și susține că neadoptarea acesteia ar pune în pericol fondurile europene și ar putea afecta inclusiv ratingul de țară al României.

Președintele PNL anunță însă că va susține modificarea ulterioară a legii și că va face acest lucru alături de USR „Această lege, însă, nu poate rămâne așa, iar PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte”, a conchis premierul.

About Post Author