Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează, din nou, un curs gratuit de formare pentru asistenţi maternali profesionişti. Cei interesați se pot înscrie pentru evaluare până pe data de 31 august.
Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare. Cei interesați pot depune o cerere de evaluare la DGASPC Timiș, până în 31 august, de luni până vineri, între orele 9 și 12. Cererile pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail.
Pe lângă cerere, dosarul trebuie să cuprindă un CV, copie după actul de identitate (cu domiciliul stabil pe raza județului Timiș) și după diploma de studii a ultimei școli absolvite, cazier judiciar, o adeverință conform prevederilor art. 23 din Legea 118/2019 și o adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.
Angajații DGASPC vor face apoi evaluarea socială a solicitantului. Aceasta constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică. Cei care vor fi acceptați vor urma cursuri de formare profesională în vederea obținerii atestatului. Ei vor putea fi angajați ca asistenți maternali numai după obținerea acestui document. Cursurile au o durată de minimum 60 de ore.
Mai multe informaţii privind organizarea acestui curs pot fi obţinute la Biroul Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul din cadrul DGASPC – telefon 0256-490.281 sau 0256-494.030.


