Cultura Cucuteni are propria muzică. Experiment la Muzeul Naţional de Artă Timișoara

Cultura Cucuteni

Muzeul Naţional de Artă Timișoara vă invită să vedeți altfel expoziția „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”. Mai exact, cu căști și folosindu-vă ca ghid… propriul telefon. Veți putea asocia fascinantelor exponate un fond sonor creat special.

Expoziția „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”, care este a însăși un adevărat eveniment, are acum parte și de un tur ghidat mai altfel. Vizitatorii au la dispoziție un „tur ghidat fără cuvinte”, mai exact un soundtrack creat special de Alexandru Hegyesi (Shanyio) și Robert Nedelcu.

Cele opt compoziții pot fi accesat prin coduri QR și se îmbină perfect cu imaginile obiectelor expuse. Muzica poartă privitorul într-o călătorie în timp. Fiecare creație muzicală a fost inspirată de cele mai reprezentative lucrări din expoziție: Hora de la Frumușica, Gânditorul de la Târpești, Soborul Zeițelor, statuetele antropomofe ale Complexului de la Ghelăiești, figurinele zoomorfe stilizate aparținând Complexului Cultural Precucuteni Cucuteni, zeițe antropomorfe și amfore ritualice.

Muzeul Naţional de Artă Timișoara își propune ca, pe viitor, să ofere publicului experiențe similare. Vor fi cooptați, așadar, artiști ale căror creații muzicale pot intra în relație cu expozițiile permanente și temporare ale instituției.

Expoziția „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni” este organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, Complexul Muzeal Național Neamț, Academia Română Filiala Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

About Post Author