Cu bicicleta, până la Zrenjanin. Se deschide temporar un punct de trecere a frontierei pe pistă

piste de biciclete

foto: arhivă, pista spre Serbia

Punctul de trecere a frontierei cu Serbia de pe cea mai lungă pistă de biciclete din România va fi deschis timp de două zile. CJ Timiș a solicitat Poliției de Frontieră acest lucru și a obținut acordul pentru zilele de 24 și 25 septembrie.

„Sper că nu aveți încă planuri pentru weekendul 24-25 septembrie!! Pentru că vreau să vă propun o excursie cu bicicletele până în Serbia, la Zrenjanin. Ca urmare a solicitării făcute de către Consiliul Județean Timiș, Poliția de frontieră va deschide în zilele de 24 și 25 septembrie, între orele 8 și 20, punctul de trecere a frontierei de pe pista de biciclete de pe coronamentul digului Canalului Bega. Vă încurajez să vă folosiți de moment și să vă planificați o excursie cu bicicleta pe toți cei 70 de km de pistă, între Timișoara și Zrenjanin”, a transmis vicepreședintele CJ, Cristian Moș.

Pista de biciclete spre granița cu Serbia a fost amenajată, în 2014, ca parte a unui pproiect privind valorificarea potențialului turistic transfrontalier. Au fost parteneri în acest proiect Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB), Consiliul Județean Timiş şi Primăria Zrenjanin, din Serbia.

Pe partea românească, traseul are 37 de kilometri și a costat peste 2,3 milioane de euro, banii din programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia. Pista este în prorprietatea celor de la Apele Române, iar CJ Timiș se ocupă de întreținerea covorului asfaltic, curățarea vegetației, întreținerea barierelor și a locurilor de popas, igienizarea pistei și degajarea gunoiului.

About Post Author