Covid în Timiș: 40 de cazuri noi, din care 27 în Timișoara și Ghiroda
foto: Arhivă
Timișul a avut 40 cazuri de Covid în ultimele 24 de ore. Cele mai multe sunt în Timișoara, unde a apărut un focar la o multinațională. Sunt 11 cazuri noi și în Ghiroda. S-au înregistrat și două decese.
În ultimele 24 de ore, în Timiș au fost confirmate cu Covid 40 persoane. Acestea provin din: Timișoara – 16 , Lugoj – 1, Buziaș – 1, Ghiroda 11, Dumbrăvița – 4, Recaș – 1, Gruni (Belinț) – 1, Biled – 1, Giarmata – 1, Dudeștii Vechi – 1, Sălbăgel (Găvojdia) – 1, Remetea Mare – 1. Au intrat în carantină 124 persoane și au intrat în izolare alte 18. Sunt internați 196 pacienți, din care 16 sunt la Terapie Intensivă. S-au înregistrat, de asemenea, două decese. În Timiș au fost prelucrate 495 de teste.
Între timp a apărut încă un focar, tot în Timișoara. Sunt, așadar, șapte focare active, după cum urmează:
- centru de minori – 3 cazuri confirmate
- Soara, fabrică de încălțăminte în Buziaș – 8 cazuri confirmate
- Inspectoratul Județean de Poliție – 19 cazuri confirmate
- Magazin Profi Timișoara – 4 cazuri confirmate
- Fabrica de anvelope Continental – 29 cazuri confirmate / față de 27, în ziua anterioară
- Grădinița KinderWelt – 5 cazuri confirmate
- Mahle Timișoara – 3 cazuri confirmate
