Concurs de creație literară, la Muzeul Național de Artă, inspirat de Oskar Szuhanek

Publicat:

O vizită într-o expoziție de artă te poate face să vrei, de exemplu, să-ți pui pe hârtie gândurile. Muzeul Național de Artă Timișoara îndeamnă copiii și tinerii să facă asta și le oferă și premii celor mai talentați dintre ei.

Expoziția „Întoarcerea prodigioasă. Oskar Szuhanek”, deschisă în Palatul Baroc, tocmai a fost prelungită. Cu această ocazie, Muzeul Național de Artă Timișoara lansează un concurs pe tema „Cum vede actuala generație picturile expuse”. Lucrările expuse sunt peisaje, multe dintre ele cu Timișoara, portrete ale unor personalități, ale membrilor familiei sau autoportretele pictorului.

- Publicitate -

Concursul se va desfășura pe patru categorii: învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar. Textele trebuie să aibă cel mult două pagini A4, scrise cu caractere de 12, Times New Roman. Textele pot fi însoțite de maximum trei fotografii cu lucrările preferate din expoziție și fiecare participant se poate înscrie la concurs cu un text.

Perioada de desfășurare a concursului: 19 octombrie – 3 noiembrie. Festivitatea de premiere va avea loc miercuri, 9 noiembrie, ora 14, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara. Câștigătorii vor fi desemnați în funcție de popularitate și de rezultatul jurizării de specialitate. Cele mai bune lucrări vor fi premiate cu obiecte promoționale și cărți de artă. Lucrările pot fi predate fizic, la casieria muzeului, sau online, AICI, cu titlul „Concurs de creație literară Oskar Szuhanek”.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img