Concertul Romanian Chamber Orchestra la Festivalul Internațional George Enescu, sold out cu o lună înainte
Romanian Chamber Orchestra participă pentru prima dată la Festivalul Internațional George Enescu, iar biletele la concert sunt vândute integral cu mai mult de o lună înainte! Muzicienii vor oferi un program în cadrul Concertelor pentru Familii şi Copii.
Concertul Romanian Chamber Orchestra la Festivalul George Enescu este programat în 10 septembrie, la Teatrul Odeon din București. Biletele au fost vândute deja.
„În seria de concerte pentru familii și copii am introdus ideea unei povești prin muzică. Fiecare concert are o poveste, deoarece felul în care părinții comunică cu copiii cel mai des este printr-o poveste, iar muzica e o poveste care trebuie descoperită. Fiecare concert se axează pe un grup de instrumente, într-unul descoperim ce este o vioară, în altul ce este un instrument de percuție, în altul descoperim ce este un instrument de suflat”, explică directorul artistic al Festivalului Internațional George Enescu, Cristian Măcelaru.
Înainte de concertul de la București, Romanian Chamber Orchestra va susține încă trei concerte în țară, în locuri care vor fi anunțate în perioada următoare.
Ansamblul Romanian Chamber Orchestra are în componența sa unii din cei mai valoroși muzicieni români care activează în orchestre din străinătate și din țară. El este dirijat de Cristian Măcelaru, dirijor principal al WDR Sinfonieorchester Köln și director muzical al Orchestrei Naționale a Franței. Promotorul proiectului Romanian Chamber Orchestra este Asociația Trib’Art (Tribul Artistic) din Timișoara.