Colterm are un nou director general interimar

colterm

CA de la Colterm a votat, joi dimineață, numirea unui nou director interimar la societatea de termoficare. Și-a asumat această sarcină, deloc ușoară, Petre Nenu, inginerul șef de la CET Sud.

Bogdan Nanu este deja istorie la Colterm. Demisia lui, survenită săptămâna trecută, după scandalul legat de condamnarea penală de acum 20 de ani, a fost aprobată în consiliul de administrație al societății. Aceasta a votat, în aceeași ședință, și numirea unui director general interimar.

El vine, de această dată, chiar din firmă, mai exact de la CET Sud. Petre Nenu este inginerul șef al CET-ului și va fi director interimar timp de 120 de zile. Nenu este angajat la Colterm din 2016 și cunoaște foarte bine ce înseamnă producția. Petru Nenu va fi secondat de Emil Șerpe, care revine în postura de director adjunct.

Între timp, e în derulare procedura de achiziție a unei firme care să ofere „servicii de consultanță pentru restructurarea/reorganizarea tehnico financiară”. Este vorba despre concordatul preventiv, prezentat drept soluția cea mai bună, pentru salvarea de la faliment a Colterm. Ofertele pot fi depuse până luni, 22 februarie.