22 octombrie 2020

Colorează satul. Fii voluntar Acasă în Banat și scrie istorie în Valea Rudăriei

Vrei să fii parte din cel mai mare proiect de renovare din Banat? Mai ai exact o săptămână la dispoziție să te înscrii la Color the Village/Colorează Satul, pus la cale de Asociația Acasă în Banat. Între 20 și 22 iunie, la Eftimie Murgu, poți scrie istorie.

Color the Village/Colorează Satul are loc în perioada 20-22 iunie la Eftimie Murgu, județul Caraș Severin. Până acum s-au înscris peste 200 de voluntari, care sunt pregătiți să zugrăvească, în trei zile, 30 de case din sat. Ei vor trăi o experiență unică: vor zugrăvi fațade și porți, vor locui în sat, la localnici, vor gusta produse tradiționale, vor vizita morile de apă și vor descoperi Valea Rudăriei.

„S-au înscris deja voluntari care vor veni singuri sau cu prietenii și familia, vin și echipe gata formate, de la companii multinaționale sau instituții publice, care doresc să facă adevărate team-buildinguri, dar și să lase ceva în urmă. Avem și elevi de la o școală din Timișoara care vin cu profesorii lor. Cei care doresc să ni se alăture nu au nevoie de experiență, ei vor lucra în echipe și vor fi îndrumați pas cu pas”, spune Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat. Duminică, 16 iunie, este ultima zi în care vă puteți înscrie pentru proiectul Color the Village. Nu trebuie decât să intrați aici și să completați formularul de înscriere, unde puteți alege să participați una sau mai multe zile.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: