Cine plătește pentru sensul giratoriu de la Drumul Boilor? Șandru l-a interpelat pe Drulă

drumul boilor

Cât de rezolvată este problema de la Drumul Boilor? Cine își asumă costurile sensului giratoriu care nu există în proiectul Centurii de Sud, finanțat din bani de la UE? Deputatul PNL Cosmin Șandru a cerut explicații oficiale de la ministrul Transporturilor.

În urmă cu o săptămână, primarul Dominic Fritz a anunțat că a rezolvat, la București, problema sensului giratoriu de la Drumul Boilor, din locul unde acesta se intersectează cu viitoarea centură de sud. „Am discutat si cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, am discutat despre această dramă la Drumul Boilor, un nume foarte potrivit. Se conturează o soluție ca CNAIR să introducă sensul giratoriu în proiectul lor și să finanțeze și construcția. CNAIR lucrează la această soluție, sper să fie fezabilă”, declara edilul șef.

În condițiile în care Centura de Sud se face, în mare, cu bani europeni, finanțarea acestui giratoriu, despre care se vorbește, fără nimic concret, de pe vremea fostului primar Nicolae Robu, este o problemă care nu are încă o rezolvare. Deputatul liberal Cosmin Șandru l-a interpelat pe ministrul Transporturilor, deputatul USR de Timiș Cătălin Drulă.

S-a discutat și nu s-a găsit soluție până acum

„Realizarea variantei de ocolire a Timișoarei pe partea de sud este cea mai așteptată investiție din domeniul infrastructurii rutiere din județul Timiș. Degrevarea municipiului de pe Bega de tranzitarea orașului de către traficul greu va aduce numai beneficii, atât administrației locale din Timișoara, cât și pentru transportatorii care nu vor mai fi nevoiți să piardă timp în traficul urban. Conform informațiilor publice, șantierul este deja în întârziere, termenul de finalizare fiind septembrie 2022, stadiul de realizare, la finalul anului 2020 fiind puțin peste 20% (…) O cauză este și tergiversarea găsirii unei soluții pentru intersectarea cu DC 149, cunoscut local ca și Drumul Boilor. Acest drum face legătura dintre Timișoara și comuna Moșnița Nouă și este de o importanță majoră pentru comunitatea periurbană Timișoarei”, notează Șandru.

Liberalul amintește că, în trecut, „soluția tehnică și finanțarea acestei posibile noi lucrări a făcut obiectul mai multor întâlniri în cursul anului 2020, cu fosta administrație a Municipiului Timișoara, reprezentanți ai CNAIR, Ministerul Transporturilor și antreprenorul Tirrena Scavi, fără a se găsi o soluție clară”. La acea vreme, varianta cea mai discutată – și asumată, de altfel, de Nicolae Robu – a fost finanțarea sensului giratoriu din fondurile Primăriei Timișoara.

Care ar fi soluțiile legale

„Anunțul dlui primar Dominic Fritz ar însemna reevaluarea situației de pe teren și implementarea unei noi soluții de finanțare, fapt care se traduce cu noi întârzieri atât pentru finalizarea obiectivului de investiții, cât și pentru interconectarea traficului din Moșnița Nouă cu Timișoara.

Vă solicit, domnule ministru, să îmi precizați, în scris, care sunt soluțiile legal posibile pentru includerea unui nou sens giratoriu la intersecția DC 149, km 19+280 în proiect, cu Varianta de ocolire Timișoara Sud? Totodată, vă rog să precizați cine va asigura costurile noului sens giratoriu, în cazul în care el va fi avizat favorabil pentru construire, în condițiile în care 85% din finanțarea obiectivului de investiție este asigurată din fonduri europene, prin POIM 2014-2020”, conchide Cosmin Șandru.

About Post Author