Ceață la Colterm. Ar putea plăti o amendă uriașă, iar soluții clare nu sunt
Colterm rămâne o ecuație cu prea multe necunoscute. Nu are bani de certificate anti-poluare, nici de amenda uriașă pentru necumpărarea lor. Iar soluția salvatoare a concordatului preventiv nu mai pare nici ea de actualitate. Dinspre PMT se știe un singur lucru: nu se mai merge „pe lanțul garanțiilor”, dar nici altă variantă nu e.
foto: Arhivă
Două ședințe de guvern au trecut de când președintele CJ Alin Nica anunța că, de la București, vor fi alocați bani pentru Colterm. Ultima, chiar joi, însă fără ca societatea de termoficare să se regăsească pe ordinea de zi.
În 5 mai, Nica spunea că a semnat „referatul de hotărâre de guvern și l-am trimis la București”. Era solicitată o sumă de 45 de milioane de lei, pentru achiziția de certificate anti-poluare. În 2021, Colterm trebuia să cumpere, până la finele lunii aprilie, peste 270.000 de astfel de certificate. Amenda, în caz contrar, este imendă: aproximativ 100 euro/certificat nedepus, ceea ce înseamnă peste 27 de milioane de euro.
Colterm a cumpărat o parte din certificate și ar rămâne cam cu 21 de milioane de euro amendă.
„Nu iau lecții de la vechiul CA”
„Colterm nu a putut să plătească această sumă (pentru cumpărarea de certificate – n.r), nici Primăria Timișoara. După cum stiți, suntem în discuții cu guvernul român și așteptăm o soluție cu care PMT poate fi susținută financiar, ca noi, la rândul nostru, să achităm o parte din datoriile istorice pe care le care are PMT față de Colterm, iar Colterm, la rândul lui, să poată să se achite de responsabilități”, încearcă să explice primarul Dominic Fritz.
Edilul spune că nici vorbă să se meargă pe linia predecesorului său.„Vechiul CA al Colterm a considerat că Primăria Timișoara trebuie să dea o garanție pentru datorii Colterm, ceea ce s-a făcut în trecut și ceea ce consider eu la limita legalității. Noi acum plătim un credit de 3,5 milioane lei / lună, pentru certificatele din 2019, pe baza unei garanții. Ne poate executa, ca primărie, E-ON, pentru niște garanții în valoare de 50 de milioane de lei, pentru facturi, pentru care a garantat primăria în ultimii ani. 50 de milioane de lei! (…) Asta este ceea ce vechiul CA a făcut, deci nu iau lecții de la vechiul CA. Noi încă plătim pentru acesta și nu putem să continuăm acest lanț al garanțiilor”, afirmă Fritz.
Nu a semnalat nimeni că e nevoie de AGA la Colterm
Și totuși, primarul nu oferă un răspuns de ce, în cazul certificatelor anti-poluare, s-a preferat politica struțului. Faptul că nu s-a făcut nimic nu înseamnă că problema nu există. Ba din contră, ea este foarte serioasă. Lucrurile sunt cu atât mai de neînțeles, cu cât AGA de la Colterm nu a mai fost convocată de multe săptămâni.
„Nu eu convoc AGA, ci consiliul local poate să convoace AGA. Nu mi-a semnalat absolut nimeni din rândul celor 27 de consilieri locali că au nevoie de o adunare generală. Eu am comunicat cu noul consiliu de administrație, care a fost încredințat de către AGA să se ocupe de Colterm”, mai spune Fritz.
„Această situație nu poate continua”
Întrebat de unde vor fi bani de amendă, dacă nu s-a găsit o sumă la jumătate pentru cumpărarea certificatelor, primarul Timișoarei nu are un răspuns concret.
„Tocmai acesta este motivul pentru care am făcut demersuri și de ce am discutat în termene foarte clare, atât cu vicepremierul, cât și cu premierul, și vom vedea la ce concluzie se ajunge. Am avut aceste discuții nu după acest termen (de 30 aprilie, până la care trebuia cumpărate certificatele EUA – n.r.). Vom vedea, eu nu cred că ne ajută să speculăm ce se va întâmpla, noi suntem conștienți de această situație. Suntem conștienți că compania Colterm de ani de zile este într-o situație în care PMT a garantat din nou și din nou și din nou pentru gaura neagră ce există acolo și această situație nu poate continua”, afirmă Dominic Fritz.
Și mai e ceva. Anunțat cu mare tam-tam ca soluția supremă de salvare a companiei de termoficare, concordatul preventiv e aproape dat uitării. „Momentan (în urmă cu aproape două luni – n.r.) a fost contestată cu succes procedura pentru a găsi firma de consultanță pentru a încheia concordatul preventiv. CA este acum într-o analiză dacă acesta sau alți pași sunt necesari”, conchide primarul Timișoarei.
Între timp, PMT e dispusă să plătească în jur de 215.000 de euro pentru o firmă de avocatură austriaco-română, a cărei sarcină este să salveze ce se mai poate salva din patrimoniul societății de termoficare.
