Banatul Montan, cel mai frumos loc de vizitat în 2021. E destinația anului / FOTO

banatul montan

sursa foto: Banatul Montan

Cheile Nerei, morile de la Rudăria, Băile Herculane, cascadele Beușnița și Bigăr, Ochiul Beiului, Semmeringul de la Anina și câte și mai câte. Sunt frumusețile Banatului Montan, pe care mulți timișoreni le cunosc deja și care acum au șansa să fie cunoscute și mai bine de pasionații de drumeții din România și nu numai.

Șase locuri din România au intrat în finală pentru destinația anului 2021, un proiect de promovare a turismului intern. Acesta a fost realizat de Prima TV și platforma www.destinatiaanului.ro. În urma voturilor a peste 16.000 de oameni, s-au luptat pentru titlul de „destinația anului 2021” Banatul Montan, Brăila, Delta Dunării, Iași, Țara Maramureșului și Oradea.

S-a votat și online, iar după încheierea acestei etape, un juriu format din profesioniști în turism, bloggeri și publicul votant a decis care va fi Destinația anului 2021 în România. Pe primul loc s-a clasat Banatul Montan, care a surclasat, pe ultima sută de metri, Oradea. Orașul de pe Crișuri a primit premiul juriului.

„Acest premiu este cea mai importantă distincție pe care o poate primi o zonă din România. Nu avem cuvinte să vă mulțumim pentru că ați susținut Banatul Montan și ați făcut ca acest vis să devină realitate (…) Acest premiu este un mare impuls pentru toți oamenii implicați în turism, după perioada de pandemie, și sperăm să le ofere o puternică doză de entuziasm și să facă lucruri extraordinare la noi în zonă! Greul abia acum începe, dar, timp de o săptămână, merita să sărbătorim”, au postat, pe Facebook, cei de la Banatul Montan.

About Post Author