Banat Brunch: o vară de descoperit secretele gustoase ale satelor din Timiș / PROGRAM

Brunch, fluștuc, gustare. Oricum i-ați spune, înseamnă același lucru: o experiență de ținut minte în lumea gusturilor și aromelor locale. Din luna iunie, seria Banat Brunch se reia și sunt programate evenimente până în luna septembrie.

banat brunch

Proiectul Banat Brunch a pornit în 2019, cu scopul declarat de a dezvolta și promova, prin intermediul gastronomiei, turismul rural, tradițiile și cultura bănățene. Întâlnirile organizate sub această „umbrelă” permit vizitatorilor să înțeleagă importanța consumului de mâncare locală și să considere zona rurală ca alternativă de concediu, să se deplaseze pe jos, cu bicicleta sau cu căruța/cai.

APDT Timiș și partenerii săi din Asociația My Transilvania intenționează ca, în urma acestei colaborări, dezvolte mici oferte turistice, cum ar fi ture de căruță, mic dejun la stână, degustări, vizite în sat, sau activități în gospodării locale. Ei ar putea, de asemenea, să devină potențiali furnizori locali pentru pensiuni sau restaurante din zonele lor.

Programul Banat Brunch repornește în Timiș în prima săptămână din luna iunie. Evenimentele, la care este nevoie de programare, vor avea loc în aer liber. Există deja un program, cu mențiunea că, în funcția de condițiile sanitare, acesta ar putea suferi modificări.

Program Banat Brunch

  • La Sărbătoarea trandafirilor, Curtea – 5 iunie
  • Unde crește Laleaua Pestriță, Berini – 12 iunie
  • La Șură, Dumbrava – 13 iunie
  • În gospodărie la Tanti Emilia, Coșteiu de Sus – 19 iunie
  • În grădină, pe deal, Pietroasa – 26 iunie
  • La stâna La fântână, Margina – 3 iulie
  • La căsuțe, Groși – 17 iulie
  • La Castel, Rudna – 7 august
  • La stâna La fântână, Margina – 21 august
  • La Casa Ferch, Deta – 28 august
  • La căsuțe, Groși – 4 septembrie
  • La Șură, Dumbrava – 11 septembrie
  • În gospodărie la Tanti Emilia, Coșteiu de Sus – 25 septembrie

About Post Author