31 martie 2020

Autobuze electrice pentru Timișoara, în licitație de un an. Ofertele, evaluate de oameni „care nu dețin pregătire”

autobuze electrice

La exact un an de când MDRAP a lansat licitația de cumpărare a 44 de autobuze electrice pentru Timișoara, nimeni nu știe când vor veni acestea. Perioada de evaluare a fost prelungită… până la semnarea documentației de atribuire. Ministerul recunoaște că din comisia de evaluare fac parte persoane care nu au pregătirea necesară!

În 8 februarie 2019, pe SEAP a fost publicat anunțul Ministerului Dezvoltării care voia să cumpere 56 de autobuze electrice, cu lungimea de 18 metri, pentru Brașov și Timișoara. Finanțarea nerambursabilă „acordată de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, pentru parteneriatul dintre Ministerul Dezvoltării Regionale, în calitate de lider de parteneriat, și UAT-urile Timișoara și Brașov” a fost aprobată în luna octombrie.

Valoarea totală a proiectului este de 226,186 milioane lei, din care 160,52 milioane de lei din fonduri europene. Aproape 25 de milioane de lei vin de la bugetul de stat, iar beneficiarii – primăriile din Brașov și Timișoara – au de acoperit, la rândul, o cofinanțare de 2%. La Timișoara ar trebui să ajungă 44 de astfel de autobuze electrice.

Ofertele au putut fi depuse până în luna aprilie 2019 și sunt trei la număr. Este vorba despre New Kopel Car Import – Shlomo Motors LTD, o asociere româno-israeliană, care importă autobuze Byd din China, polonezii de la Solaris Bus & Coach și turcii de la Bozankaya Otomotiv Mak.

Membrii comisiei de evaluare „nu dețin pregătire în acest sens”

Cele trei oferte sunt încă în evaluare, deși perioada de evaluare stabilită la momentul demarării achiziției a fost de 6 luni. De fapt, în acest moment nu mai există un termen-limită pentru evaluare. În septembrie 2019 s-a cerut o prelungire de către șeful Direcției Generale Achiziții din MDRAP. Remus Uretean.

„Având în vedere lipsa experților cooptați din partea unor organisme / instituții care dețin specialiști ce ar putea analiza specificațiile de natură tehnică ale produselor ce fac obiectul acestei achiziții, precum și faptul că membrii comisiei nu dețin pregătire în acest sens, evaluarea tehnică se desfășoară cu dificultate (…) Vă rugăm să aprobați prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor (…) începând cu data de 10 octombrie 2019, până la semnarea raportului procedurii de atribuire și transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii de atribuire”, scrie în solicitare.

Altfel spus, comisia de evaluare a ofertelor este compusă din oameni care nu se pricep! Membrii acesteia sunt Adela Steliana Ralea, șef Serviciu Achiziții Direcția Generală de Achiziții, MDRAP, președinte, Simona Scarlat, Mihai Bentan și Alexandra Băloi, consilieri, și Antonia Dudău, șef serviciu. Vă reamintim, vorbim despre un proiect de peste 226 milioane de lei, din care 160 de milioane, bani nerambursabili. Solicitarea a fost aprobată de fostul ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu. În aceste condiții, la un an de la lansarea licitației, nimeni nu poate spune când va fi ea finalizată. Probabil când se găsesc, pe undeva, niște experți…

Cum trebuie să fie cele 44 autobuze electrice

Potrivit caietului de sarcini, autobuzele electrice vor fi articulate, cu podea integral coborâtă și facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă. Vehiculele trebuie să reziste la temperaturi cuprinse între -25 și +45 grade Celsius, la praf, ploaie, ceață, noroi, zăpadă, chiciură, gheață, apă cu sare, produse petroliere, materiale și soluții antiderapante.

Un autobuz va avea o capacitate de transport de minimum 130 persoane, din care minimum 44 de persoane pe scaune, plus conducătorul auto. Scaunele vor fi din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, cu proprietăți antigraffiti, vopsea înglobată, antivandalism, cu tapițerierezistentă la uzură și murdărie, ușor lavabilă.

Viteza maximă va fi limitată la 70 km/h, iar autonomia va fi de cel puțin 84 km, în condițiile în care funcționează la capacitate maximă sistemul de climatizare și cu încărcare maximă de persoane. Autobuzele vor fi prevăzute cu sistem de supraveghere video la interior și la exterior, cu minimum 8 camere digitale color, cu înregistrare audio. Durata de funcționare trebuie să fie de cel puțin 15 ani, din care 8 ani fără reparație generală.

Pe lângă autobuze, la Timișoara trebuie să ajungă și 15 de staţii de încărcare rapidă, respectiv 44 de staţii de încărcare lentă. Perioada de implementare a proiectului este 48 de luni. Altfel spus, toate cele 44 de vehiculele nu pot ajunge la Timișoara mai devreme de 2024.

1 thought on “Autobuze electrice pentru Timișoara, în licitație de un an. Ofertele, evaluate de oameni „care nu dețin pregătire”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: