„Auto-sabotare a intereselor Timișoarei”: UVT, supărată pe primărie, din cauza studiului despre școli

Publicat:

Iritare mare la Universitatea de Vest, după ce PMT a încheiat un contract pentru un studiu despre situația școlilor. Acesta va fi realizat de Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj, care a depus o ofertă la procedura de achiziție directă. UVT vorbește chiar de „sabotaj”.

Așa cum stiridetimisoara.ro a relatat deja, Primăria Timișoara vrea să afle care sunt necesitățile unităților de învățământ din oraș. Face, în consecință, prin specialiștii de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, un „studiu privind asigurarea dotărilor publice de învățământ”. Contractul a fost atribuit prin procedura de achiziție directă, în urma unei ofert depuse de la cei de la UBB.

- Publicitate -

Decizia a stârnit însă mare supărare la Universitatea de Vest, instituție care „se află de foarte multă vreme într-un parteneriat funcțional cu PMT”. „În legătură cu realizarea acestui studiu de nevoi educaționale în preuniversitarul din Timișoara a apărut o contradicție din partea partenerului său PMT: administrația locală cheamă o universitate din afara orașului ca să realizeze o diagnoză prin care să fie identificate nevoile spre care se vor îndrepta resursele bugetului local destinat educației preuniversitare”, se precizează într-un comunicat.

UVT „poate oferi o diagnoză incomparabil mai bună”

În același comunicat, cei de la UVT enumeră programele pe care le au în domeniul științelor educației, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar (DRMP) sau Centrul de Dezvoltare Regională și Amenajare Rațională a Teritoriului.

„În acest context putem considera că UVT poate oferi o diagnoză a mediului educațional local la un nivel de expertiză incomparabil mai bună față de oricare altă entitate cu competențe în domeniu, dar care nu este parte a comunității noastre. Această calificare se datorează bunei conectări la datele empirice care descriu comunitatea locală timișoreană, dar și expertizei în politici publice, confirmată în ultimii ani prin diverse parteneriate (…) Nu înțelegem, de aceea, cum a fost posibilă o astfel de decizie, de încredințare a unei lucrări de studii educaționale către un furnizor de date exterior vieții orașului (…) Este perfect plauzibil să interpretăm decizia luată de administrația locală chiar și printr-o insidioasă auto-sabotare a intereselor Timișoarei, produsă chiar din interiorul PMT”, mai transmit cei de la UVT.

UVT și PMT au mai lucrat împreună

Decizia de încredințare a contractului către UBB a fost luată, cel mai probabil, pe baza ofertei primite din partea clujenilor, la o procedură la care, aparent, UVT nu s-a înscris.

Cea mai recentă colaborare dintre UVT și PMT este cea legată de reimaginarea Fântânii de la Punctele Cardinale. La finele anului trecut, UVT și PMT lansau o consultare publică, în cadrul Barometrului Calitatea Vieții, o anchetă sociologică bazată pe un chestionar adresat locuitorilor Timișoarei.

- Publicitate -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img