Andrei Meșter a fost exclus din USR. Până să plece și din CL Timișoara e mai complicat

andrei meșter

sursa foto: Facebook / Andrei Meșter

Două luni suspendare, după care excludere din partid. Este „traseul” pe care l-a urmat consilierul local USR Andrei Meșter. Partidul a decis că a încălcat statutul, e deja „recidivist” și trebuie dat afară. Însă nu e așa simplu.

„Biroul Județean USR Timiș, în ședința convocată pe 23 iunie, a judecat o sesizare îndreptată împotriva consilierului local USR Timișoara, Andrei Meșter. S-a constatat că, chiar și după prima sancțiune îndreptată împotriva sa, domnul Meșter a continuat să acționeze în calitatea sa de consilier local USR Timișoara împotriva obiectivelor politice ale partidului, subminând eforturile administrației și ale grupului de consilieri USR. Totodată, el a escaladat situația prin declarații publice denigratoare față de colegii săi.

În urma audierii părților implicate și deliberărilor dintre membrii biroului județean, a fost decisă sancționarea pârâtului cu sancțiunea excluderii din partid. Menționăm că domnul Meșter se afla la a doua abatere din ultimele două luni, consecința primei abateri fiind suspendarea din calitatea de membru USR pe o perioadă de un an. Acest fapt a constituit factor agravant în judecarea noii spețe”, a transmis, vineri, într-un comunicat, USR Timiș.

Nu e așa simplu

Meșter ar fi încălcat prevederile statutului USR, „mai precis alineatele b, c și g ale articolului 13”. Urmează ca el să fie înlocuit în CL „de unul dintre candidații următori de pe lista cu care USR Timișoara s-a prezentat la alegerile locale din septembrie 2020”. În luna aprilie, Andrei Meșter a fost suspendat timp de un an din partid.

„Urmare a deciziei, domnul Andrei Meșter pierde toate drepturile și obligațiile care izvorăsc din statutul de membru USR. El va fi înlocuit în Consiliul Local Timișoara de unul dintre candidații următori de pe lista cu care USR Timișoara s-a prezentat la alegerile locale din septembrie 2020”, mai transmite USR Timiș. Este nevoie și de un ordin de prefect pentru asta.

Andrei Meșter poate însă contesta decizia în forurile interne superioare ale partidului, iar în ultimă instanță s-ar putea adresa și justiției. Teoretic, în cazul în care aceste proceduri vor fi urmate, el ar putea fi înlocuit din CL doar la finalizarea lor. În CL Timișoara există, de altfel, un alt caz cu cântec: cel al lui Raul Ambruș, exclus din PNL, dar încă în funcție. Tocmai pentru că nu au fost parcurse toate procedurile. La CJ, Alin Popoviciu și Călin Roman, aleși pe listele PNL și excluși ulterior din partid, au putut fi schimbați din funcțiile de consilieri numai după ce s-a pronunțat instanța. Și a durat aproape un an și jumătate.

About Post Author