Ambruș a pornit la lupta anti-Nica. Primul pas, Platforma Liberal Conservatoare Timiș

Publicat:

Raul Ambruș, recent exclus din PNL, anunță că înființează Platforma Liberal Conservatoare Timiș. Nu e foarte clar dacă e vorba de un partid propriu-zis, dar e locul în care, spune el, se vor regăsi cei nemulțumiți de Alin Nica și Dănuț Groza.

Raul Ambruș spune că are în spate sute de oameni, în numele cărora a decis să înființeze „ cea mai importantă mișcare politică liberală din Timișoara”. Se lucrează la documente, la program și vor fi stabilite viitoarele obiective.

- Publicitate -

„Platforma Liberal Conservatoare Timiș începe să se contureze și mai avem de așteptat doar câteva zile pentru definitivarea procedurilor de înființare. Sunt optimist că va fi cea mai importantă mișcare politică liberală din Timișoara. Inițiativa Platformei a aparținut sutelor de membri ai PNL care m-au susținut în alegerile din 3 iulie și care nu se regăsesc în partidul condus de Alin Nica și Dănuț Groza. Am reușit să definitivăm forma juridică a Platformei, am depus actele pentru înființare și am avut zeci de întâlniri cu liberali dornici să se alăture proiectului, de la primari la consilieri locali și simpli simpatizanți. Lucrăm la programul politic și administrativ, la obiectivele pe care ni le propunem și am conturat grupul membrilor fondatori, care sunt liberali autentici și care de-a lungul întregii lor activități s-au dedicat în totalitate liberalismului”, transmite Ambruș.

În numele „a tot ce s-a pierdut în PNL Timiș”

Potrivit acestuia, în noua aventură politică îi stau alături „patru dintre fondatorii PNL Timiș, membri din ianuarie ‘90”. Este vorgba despre Vinu Giumanca, Ion Rila, Nicolae Cocean, tatăl consilierului județean Liviu Cocean, și Cantemir Pîrva. Acesta din urmă a fost exclus din PNL, la fel ca Raul Ambruș.

Urmează să fie create „un site al platformei, o pagină de Facebook și un sistem modern de adeziuni”. Principiile pe baza cărora va funcționa PLCT sunt „dialogul, colegialitatea și respectul dintre noi (…) adică tot ce s-a pierdut în PNL Timiș”.

Vă reamintim că Raul Ambruș a fost exclus din PNL săptămâna trecută. El poate contesta decizia, atât la forurile superioară, cât și în instanță.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img