A murit Mirko Atanacković. O stradă din Timișoara i-ar putea purta numele

Atanacković

Mirko Atanacković, fost consul al Iugoslaviei în decembrie 1989, la Timișoara, a murit. Cel care a transmis în lume vestea pornirii Revoluției române s-a stins la 74 de ani. O stradă din Timișoara i-ar putea purta numele.

În decembrie 1989, Mirko Atanacković era consulul general al Iugoslaviei la Timișoara. Este omul care a anunțat, atât la Ministerul de Externe al Iugoslaviei, cât și către agențiile de presă străine, că în România lucrurile încep să se miște. Atanacković este care a primit jurnaliștii străini veniți la Timișoara, după 22 decembrie 1989.

În 20 martie 1990, Primăria Timişoara şi Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională al Municipiului Timişoara i-au acordat diplomatului iugoslav titlul de cetățean de onoare, „pentru curajul cu care s-a angajat din prima zi în Revoluţia Noastră şi justelor informaţii difuzate în toată lumea”. Mirko Atanacković a încetat din viață în Serbia. Avea 74 de ani.

Un alt cetățean de onoare al Timișoarei are acum o solicitare către primărie și CL. „Așa după cum cred ca ați aflat, Excelenta Sa Mirko Atanackovic, ex-consul general al Yugoslaviei la Timișoara, s-a stins din viață. În zilele fierbinți ale lui Decembrie 1989, Excelența Sa a avut un rol determinant în victoria Timișoarei asupra dictaturii ceaușiste, fiind primul care a transmis către peste 40 de agenții de presă străine situația și evoluția Revoluției Timișorene. Dacă nu mă înșală memoria, el este și primul Cetățean de Onoare al Timișoarei de după anul 1990. Ținând cont de cele de mai sus, vă solicit ca să atribuiți străzii Remus din Timișoara – unde la numărul 4 se afla actualmente Consulatul General al Serbiei la Timișoara – numele Domniei Sale”, scrie Corneliu N. Vaida. Scrisoarea acestuia a fost transmisă atât primarului Nicolae Robu, cât și consiliului local. (sursa foto: www.pressone.ro)

About Post Author