Matei Creiveanu: Primăria asta e ca un petrolier. Azi învârți timona și poimâine începe să se învârtă

Matei Creiveanu este de șase luni city manager la Timișoara. A fost ales din 300 de candidați și a fost înainte director de bancă. Spune că nu-l cunoaște pe Dan Barna, că a aflat de acest job de pe rețelele sociale și crede că aproximativ 70% din angajații PMT pot fi motivați să și muncească în interesul comunității. Ce crede Creiveanu despre „vinituri”, Colterm, modul în care funcționează PMT și dacă semnează în locul primarului Dominic Fritz aflați din interviul alăturat.

De ce ar veni cineva în administrația publică, după atâția ani petrecuți în mediul privat, unde parcă lucrurile sunt ceva mai așezate? Și oricum banii sunt mai mulți.

E o întrebare la care a trebuit să-mi răspund și mie, să le răspund și prietenilor, și familiei. De la un punct încolo, simți că vrei să faci și altceva decât să urci pe scara ierarhică într-o structură privată și să câștigi cât mai mulți bani. Uneori simți că trebuie să dai și ceva înapoi societății în care ai crescut.

Poți s-o faci prin acte caritative sau prin acte de implicare socială sau poți s-o faci, și mi se pare că e modul cu efectul cel mai palpabil, în administrația publică. Dacă specializarea, pregătirea, experiența ta își au un corespondent în administrația publică. Am luat decizia de a face pasul spre administrația publică, era o idee oarecum cristalizată la modul general, iar apoi a venit ocazia aceasta la Timișoara.

Cât de mult știați despre oraș și despre echipă? Știți speculațiile, cum că ați fost trimis de Dan Barna… Îl cunoașteți pe Dan Barna?

Nu (râde – n.r.)

Deci nu aveți afiliere politică.

Nu sunt afiliat la niciun partid politic, nu am activitate politică, n-am vreun renume de apărat în sensul ăsta, în afară de reputația personală. Nu am avut și nu am alegeri de câștigat. Nu vreau să câștig vreun concurs de popularitate și atunci asta mă eliberează de multe griji.

Ce știați, până la urmă, despre echipa asta?

Nu am știut pe nimeni din echipa asta, până la momentului primul contact în acest context, al interviului. Am cunoscut echipa pas cu pas, câte unul, apoi în runde succesive de discuții, ne-am explorat unii altora viziunea despre ce înseamnă administrație publică și încotro trebuie să se îndrepte un oraș.

Orașul îl cunoșteam destul de bine, dar din postura cuiva care n-a locuit aici pe termen lung. Am avut tranzacții de finanțare aici, în domeniul public și privat. A contat foarte mult că nu am venit aici ca un OZN și așteptându-mă să rup eu și să schimb totul de unul singur, ci cu conștiința că există măcar la nivel executiv o echipă cu care pot să lucrez.

De concursul pentru city manager de unde ați auzit?

Am aflat de pe faimoasa platformă LinkedIn. Oricum, poate că n-am urmărit cu atenție, dar cred că este prima funcție publică din administrația locală publicată pe LinkedIn.

Una dintre condițiile din anunțul de concurs a fost simțul umorului. Chiar contează asta, într-o astfel de funcție?

E esențial umorul. În situații dramatice, la limită sau chiar neplăcute din relațiile interumane în administrația publică, poți să-ți faci un debriefing la sfârșitul zilei, văzându-le într-o cheie umoristică. Ilf și Petrov sunt prezenți aici, nu știu dacă în administrația publică în general, deși cred că da, dar și în Primăria Timișoara. Cred că putem să discutăm multe ore despre paralelisme, ștampile, maeștrii combinațiilor și tot felul de personaje din cărțile lui Ilf și Petrov care își găsesc corespondenți în administrația timișoreană. E clar că umorul te face să treci peste multe momente grele.

În PMT există un procent de oameni care lucrează foarte mult și care țin în cârcă administrația locală. Sunt oameni care fac performanță și compensează cu asupra de măsură inactivitatea altora. Există, pe de altă parte, și o porțiune relativ mică de personal cu care efectiv nu se poate lucra. Fie nu au capacitatea profesională, fie că sunt probleme etice sau, pur și simplu, de refuz de a se implica.

Momentul cel mai neplăcut a fost când am constatat că există oameni în administrația publică locală fără orice vocație de serviciu public și cu o indisponibilitate totală de a-și însuși acest principiu. Cred că asta e foarte greu de depășit.

„Primarul semnează”

Ce înseamnă, mai exact, indisponibilitate?

Lucrul în administrația publică nu e ca orice slujbă. Pe lângă faptul că vii la serviciu, pontezi, iei un salariu și depui o activitate, nu e ca în mediul privat, nu produci plus valoare acționarului, nu aduci mai mulți bani. Ce faci tu… cum zice englezul, ești „public servant”. Lucrezi în folosul comunității. Uneori când ești la birou trebuie să ridici nasul din hârtii și să te uiți un pic la orizont, să vezi cui servește ceea ce faci sau ce urmărești în activitatea ta.

Cumva trebuie să ai simțul acesta al interesului comunității. Ce câștigă comunitatea din faci tu? Tu poți să decizi la stânga sau la dreapta, pentru că ți-e mai ușor sau crezi că i-ar conveni șefului tău mai mult, dar, de fapt, trebuie să-ți dai seama dacă asta e în interesul comunității.

Chiar credeți asta?

Da, pentru că spețele nu sunt atât de complicate. Cu toții ne dorim infrastructură mai bună, verdeață, aer curat, curățenie… chestiunile sunt destul de simple. Sunt câteva decizii uneori dureroase pe care trebuie să le iei, între nevoia de a face mai mult și constrângerile financiare, dar în general, în munca de zi cu zi, deciziile sunt destul de simple.

În Primăria Timișoara se vede totuși o oarecare contraselecție în ultimii ani. Oamenii care au rămas și au făcut performanță au făcut poate nu datorită conducerii, ci, mai degrabă, în ciuda conducerii.

În PMT, ca s-o luăm ca la corporație, sunt vreo 20% de oameni care fac cu adevărat performanță și duc în spate bună parte din primărie. Sunt vreo 70% care sunt fie demotivați, blazați sau în locul în care ar trebui să fie, ca să facă performanță. În bună parte, acești oameni pot fi recuperați. Sunt undeva pe la 10% din angajați cărora fie le lipsește calificarea, fie le lipsesc criteriile etice ca să poată să lucreze aici.

Ce face un administrator public, de fapt? Activitatea celor de dinainte a fost destul de vagă totuși… Cât de mult poate el decide?

Când s-a înființat acest post prin lege, ideea era să existe un cadru de conducere care să nu fie afiliat politic. Să ai un specialist care nu este politic și are, totodată, o funcție de conducere importantă în primărie. De la deziderat la realizare au existat nuanțe și nuanțe. Ce face el în sine… legea nu stabilește. Primarul îi deleagă ce poate să facă. Poate să-i delege să se ocupe doar de festivaluri și evenimente publice, să fie un fel de bufon al regelui, sau poate să-i delege anumite resorturi.

În cazul meu, mă ocup exclusiv de direcția economică și cea fiscală, salubrizarea, activități comerciale. În plus, în funcție de competențele noastre – și aici mă refer la primar și cei doi viceprimari – ne concentrăm pe anumite puncte de importanță.

Sunt ordonator de credite și aici cu primarul am instituit un sistem… „Four-eye principle”, principiul celor patru ochi… poate e un pic tehnic în acest sistem de angajare, lichidare, ordonanțare și plată. Niciodată o plată să nu meargă de la angajare la plată înainte să fie văzută de cel puțin amândoi.

Se spune că, de fapt, ați venit să-l scutiți pe primar de orice fel de responsabilitate…

Am citit și lucruri mai năstrușnice. Nu e cazul. Răspunsul scurt e că nu-i adevărat.

Adică primarul semnează.

Absolut. Primarul semnează. Pur și simplu, ne-am împărțit atribuțiile. De exemplu, ne-am împărțit mecanismul de angajare și ordonanțare a plăților, ne-am împărțit acest proces și fiecare dintre noi decide într-o etapă a acestui proces. În administrația publică e un pic mai complicat acest proces.

Tocmai de aceea, acolo unde primarul în mod normal semnează totul, ca ultimă semnătură, aici, o parte din acest proces mi-e delegat mie, astfel încât fiecare dintre noi să avem filtru aici. E o organizare mai degrabă, să zicem, corporatistă. Aici intervine acea delegare a rolului de ordonator de plăți.

„E destul de toxic acest naționalism local”

Vi se reproșează că nu sunteți timișorean, că nu cunoașteți orașul. Nu aveți de unde să știți care sunt problemele, nu știți care sunt cartierele… Cunoașteți cartierele?

La pas? Le știu pe toate. Dacă mă arunci oriunde în oraș, găsesc drumul spre casă (râde – n.r.). Serios vorbind, problemele orașului se văd și din cartiere, dar se mai văd și din hârțoage.

Dar cât de important e să știți lucrurile astea?

E foarte important. Când se semnalează o situație dramatică într-o zonă, uneori trebuie să mă uit să văd cum ajung acolo. Pe de altă, noi suntem încă într-o paradigmă foarte neplăcută, în care primarul sau, dacă nu, administratorul public rezolvă totul. Se sparge o țeavă, se înfundă un cămin… Dar cred că e importantă și o privire din afară și o obiectivarea a stării de fapt.

Anumite lucruri nu sunt atât de rele precum le vede timișoreanul. Alte lucruri pe care le ia de bune pot fi îmbunătățite sau ar trebui schimbate sau n-ar trebui să fie. Este un handicap, dar este și un avantaj. Contează foarte mult pregătirea profesională și aici fiecare își va da măsura.

Ce nu e așa de rău sau așa de bine cum crede timișoreanul?

Se discută mult despre mizerie. Salubrizarea tot timpul se poate îmbunătăți, dar încerc cumva să spun „Știți, gunoiul e al nostru. Noi îl depozităm”. De la hârtie aruncată pe jos, la basculanta de moloz, sunt timișorenii care le aruncă acolo. O dată că nu mai trebuie să facem asta e una, dar trebuie să avem și toleranță zero față de asta când vedem. Nu poți să faci curățenie doar cu firmele de salubrizare. Adesea replica este „Știți, dumneavoastră nu sunteți de aici. Timișorenii vechi n-ar face niciodată asta. Sunt cărășenii, mehedințenii, oltenii, bihorenii, regățenii, miticii, care ne murdăresc orașul. Timișorenii tradiționali n-ar face niciodată asta”.

Nu pot să combat asta, ce vreau să spun este că toți cei care sunt aici muncesc și locuiesc aici, orașul ăsta care are un buget de 200 de milioane de euro pe an, care de acolo vine, de la marile întreprinderi unde lucrează acei oameni. Deci pentru municipiu ei sunt localnici, indiferent unde s-au născut.

Nici mie nu-mi convine să mi se zică „vinitură”, dar e destul de toxic acest naționalism local mai ales în raport cu administrația centrală, cu regiunea, cu alți cetățeni care poate n-au buletinul de aici.

„Plătesc oalele cei care au rămas la masă”

Care e cea mai mare problemă a Timișoarei acum?

Cea mai mare problemă este forța de muncă și încotro se îndreaptă ea. Timișoara are o economie bazată foarte puternic pe producție. Ca mare oraș universitar, Timișoara progresează foarte tare spre industria de servicii, dar nu atât de tare ca alte mari municipii centre universitare din România. Dacă e să nominalizez o restanță, asta ar fi.

Dacă mă întrebați care ar fi cea mai mare problemă a PMT, cu siguranță este termoficarea. Este incredibil că, practic, cu banii care s-au băgat în ultimii 10 ani în termoficare, la fiecare trei ani construiam un CET nou. Este halucinant că nimeni n-a făcut nimic să schimbe asta. Acum, când buboiul s-a spart, plătesc oalele cei care au rămas la masă.

Ce se întâmplă acum ar fi trebuit să se întâmple acum opt ani. Soluții au fost pe parcurs și aflăm cu stupoare, ni se spune „știți, noi am venit cu un plan de restructurare în 200x și am fost trimiși la plimbare. Eram foarte avansați și la un moment dat nu ne-a mai răspuns nimeni la telefon”.

Când va simți omul că lucrurile la primărie se schimbă? Cine care are treabă aici nu știu dacă e chiar fericit…

Primăria asta e ca un petrolier. Azi învârți timona și mâine-poimâine începe să se învârtă cu totul. Important e că, dacă începe să se învârtă, greu îl mai poți aduce înapoi. Putem să luăm măsuri cu efect imediat, care să se vadă, artificii și chestiuni spectaculoase, dar nu vor avea nicio importanță pe termen lung.

Ce încercăm să facem este să reformăm administrația, astfel încât ea să ofere servicii bune, care să se vadă în timp. Scopul principal ar fi ca cetățeanul să calce cât mai rar prin primărie sau să nu aibă nevoie să viziteze primăria prea des.

Dar să-și rezolve problemele…

Ideal ar fi să nu le aibă, dar, dacă le are, să le rezolve de la distanță și, dacă totuși trebuie să vină, pentru că sunt persoane care nu sunt foarte tehnice, degrevând funcționarul care lucrează în front-office, să aibă parte mai degeabă de consultanță decât de un cetățean căruia îi ia hârtia, îi pune o ștampilă și o dă mai departe.

Toate astea sunt în curs de implementare, dar oamenii sunt aceiași. Faptul că în septembrie 2020 s-a votat alt primar nu înseamnă că s-a schimbat dintr-o dată întreaga armată. Nici nu este ăsta scopul. Mai sunt apeluri populiste de genul „dați-i pe toți afară”. Unu la mână, că există și oameni buni în administrație, și doi la mână, că atunci când sunt organizate concursuri de angajare, nu e chiar îmbulzeală.

De ce?

Sunt mai multe motive. Unul e remunerația.

Salariile nu sunt atât de mici acum.

E discutabil. Depinde pe cine vrei să atragi. Dacă iei de pe o poziție similară din mediul privat și vrei pe cineva competent, nu prea-ți vine pe salariile din primărie.

Dumneavoastră ați venit.

Da (râde – n.r.). Eu mi-am schimbat și domiciliul, dar nu poți să ceri de la oricine să renunțe la bani, ca să lucreze în administrația publică locală. Încet-încet, acele posturi care sunt libere vrem să le ocupăm cu oameni cât mai competenți. Scoatem posturi la concurs. Dar, repet, e un proces greu, lent și cumva sper ca și oamenii care sunt acum aici să se reorienteze și să fie revalorizați. Și e și treaba noastră să-i revalorizăm, ca să poată să presteze un serviciu public de bună calitate.

Cetățeanul vede o mică parte din angajații primăriei. Da, interfața aia e un punct care trebuie rezolvat, dar cumva, în funcționarea primărie, ăla e doar un crâmpei.

„O altă problemă e diviziunea absolută perversă a muncii”

E mai greu sau mai simplu jobul ăsta, față de ce vă așteptați când ați venit?

E ce mă așteptam. Temele de care mă ocup acum nu sunt cele la care mă așteptam totuși. La modul ideal, ți-ai fi dorit să poți lua toate deciziile bune pe care vrei să le iei, să poți să concepi strategii de politici publice și să ai un impact imediat în viața oamenilor. În realitate, lucrăm, o dată, cu resurse limitate și doi, cu un bagaj de date predefinite.

Una dintre marile probleme, de exemplu, este că o bună parte din bani se duce pe funcționare. Rămân relativ puțini bani pentru investiții. Dacă te uiți din ce e compusă acea funcționare, sunt niște contracte de întreținere pe diferite paliere. Că e vorba de spații verzi, că e vorba de altele, toate astea sunt contracte semnate pe câte patru ani. Și cumva trebuie să le duci până la final și să încerci să scoți maximum. Dar asta sunt niște date cu care defilezi și încerci ca pe banii ăia pe care oricum trebuie să-i plătești, să obții maximum. Idem pe salubrizare… E cumva, vii aici și lucrezi cu pușca celui de dinainte. Cam astea sunt constrângerile și sunt cumva frustrante și pentru noi.

Revenind la cartiere, chiar le bateți cu piciorul? Ce ați aflat din vizitele astea?

Încerc să îmbin utilul cu plăcutul sau utilul cu utilul. Încerc, când pot, să-mi fac runda de alergat prin oraș, într-o zonă prin care n-am mai fost. Bineînțeles, când pot. De multe ori alerg prin zonele astea frumoase, dar îmi fac runda de alergare și prin câte un cartier, că mult mai ușor înveți orașul la pas.

Avem niște grupuri în care monitorizăm problemele de la firul ierbii din oraș, de la panouri publicitare distruse, la stâlpi căzuți, fire… Dacă pleci din punctul A în punctul B în interes personal, riști să nu mai ajungi în punctul B, pentru că te oprești să le fotografiezi, să notezi adresa exactă și să le dai mai departe.

Noi avem prea mulți oameni în primărie care nu ies din clădire. Uneori ai senzația că n-a mai trecut printr-un colț de oraș câte un funcționar al primăriei de ani de zile.

Dar poate chiar n-a trecut…

Nu mă pronunț, dar te întrebi, nu trebuie să fii mare funcționar public, dar ca om de rând treci pe acolo și-ți zgârie retina niște chestii. Sau îți rupi piciorul în ceva. Și le vezi și știi că dacă ar fi trecut pe acolo cineva de la compartimentul tehnic, ar fi trebuit să ia o măsură.

Primăria are acum un reflex, de când s-a înființat Poliția Locală. Pentru orice problemă se trimite la Poliția Locală. Aceasta e relativ bine organizată în contextul instituțiilor afiliate PMT și constată destul de multe, dar finalizarea acestor probleme e tot la noi în primărie. Dar dacă lucrurile sunt constatate de poliție și funcționarul n-a ieșit niciodată din birou să le vadă și el, e destul de greu să le rezolvi. Și atunci ele se transformă în niște hârtii care se strâng în niște vrafuri. Cam asta e viziunea.

Ce alt lucru vi se pare greu de înțeles în felul în care funcționează PMT?

O altă problemă e diviziunea absolută perversă a muncii, adică felierea domeniului public. Dacă ești la colț de stradă și vezi un gunoi pe jos, îți trebuie efectiv o cunoaștere profundă a primăriei, să știi cine răspunde de el. Dacă e pe trotuar, probabil e firma care face curățenia stradală. Dacă e 10 cm mai încolo pe iarbă, este la una dintre cele 3 firme care întrețin spațiile verzi. Dacă nu e o hârtie, ci o grămadă de hârtii, e rampă clandestină și s-ar putea să fie la alții. Dacă hârtiile alea sunt amestecate și cu ceva pietriș, devin rampă de deșeuri din construcții și vin la alții. Aproape că poți să faci o teză de doctorat, încercând să decizi cine poate rezolva problema.

Mă feresc de sintagma „greaua moștenire”, dar efectiv te gândești că este cineva care a vrut ori să încurce situația cât mai tare sau n-a avut mai multă minte. Și când vine un reprezentant al societății și te întreabă dacă ai fost într-un parc, poți să-i spui cu mâna pe inimă că ai fost, ai constatat problemele și probabil ai vorbit cu trei departamente și trei firme subcontractante, ca să rezolvi problema de pe un areal de trei metri pătrați. Deci răspunsul este nuanțat.