Ceaușescu, mălai și sărăcie. Un consilier al primarului explică restricțiile pentru porumbei

Publicat:

Peste exact o săptămână este programată dezbaterea publică pe tema noului regulament pentru animale de companie, respectiv stabilirea unor noi sancțiuni. Încă vă puteți înscrie la aceasta, formulând puncte de vedere și propuneri.

Una dintre cele mai controversate prevederi este cea legată de interzicerea hrănirii animalelor și păsărilor pe domeniul public. Amenda este cuprinsă, la acest capitol, între 100 și 200 lei. Explicația inițiatorilor proiectului – consilierii locali USR Rodica Militaru și Răzvan Stana – este că e nevoie de scăderea numărului de animale și păsări care-și fac veacul pe stradă. Intră aici și porumbeii, a căror hrănire este una dintre activitățile foarte îndrăgite de mulți copii.

- Publicitate -

Discuțiile pe tema porumbeilor, cel puțin pe rețelele de socializare, sunt extrem de intense. Cei care susțin interdicția vorbesc despre pagubele pe care le produc zburătoarele, iar cei care o contestă vorbesc despre tradiție.

„Porumbelul, ființă pură”

Apare acum și o reacție publică dinspre primărie. Ea vine de la unul dintre consilierii personali al lui Dominic Fritz. Cei șase nu vorbesc public, nu dau declarații și au o activitate extrem de „low profile”. Arhitectul Rudolf Gräf explică însă, pe Facebook, de ce hrănirea porumbeilor nu este indicată niciunde. Cu referiri la Nicolae Ceausescu și la epoca crescătorilor de porumbei din vechime.

„Porumbelul, ființă pură. Unii se afla încă sub grava impresie a evenimentelor de 1 Mai dinainte de 1989, când în lupta pentru pace Ceaușescu lansa porumbei spre văzduhul atomar. Prin 2007 am urcat prima oară în podurile clădirilor din piața Operei (…) M-a izbit cantitatea estimată în tone de fecale și cadavre de porumbei. De atunci am observat cum tot mai multe piețe timișorene (Mocioni, Operei, Dacia) capătă un caracter de fund de curte. Găinaț, pene și gherete. Și se pare că ne place. Ne place să avem grăunțe și sticle de plastic tăiate la jumătate din care sa se adape acest păsăret în spațiul public. Gherete după care se ascund șobolanii. Poduri in care se instalează colonii de porumbei. Mălai și sărăcie”, scrie Gräf.

E doar subiect politic, crede Gräf

Potrivit acestuia, porumbeii din piețe – care se găsesc, de altfel, în multe orașe din Europa – proveneau inițial din crescătorii. Seara, păsările erau duse în „adăpostul lor organizat, igienizat, cu tratament veterinar asigurat”.

„Cei care îi hrănesc nu poartă responsabilitatea lor. Nici a sănătății lor. Iar reducerea populației nu are de a face cu înfometare, cum se vehiculează politic acum. Dimensiunea unei populații de porumbei se reglează destul de automat în funcție de habitatul existent și din natalitate in principal”, mai notează arhitectul.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img