La o săptămână de când a fost anulată prima licitație, Primăria Timișoara încearcă din nou. Se caută iar un constructor pentru creșa finanțată cu bani de la UE, în zona Ion Ionescu de la Brad.
În chiar ultima zi de mandat a primarului Nicolae Robu a fost lansată licitația pentru construirea, de la zero, a primei creșe noi din Timișoara. Contractul pentru „lucrări aferente obiectivului de investiţii «Construcție clădire cu destinația creșă, zona Nord»” avea o valoare maximă de 6,7 milioane de lei și o durată de execuție estimată la 18 luni. Banii vin parțial prin POR, Axa 4.
Au fost interesate trei firme, dar, în 26 ianuarie, procedura a fost anulată. Motivul: niciuna dintre oferte nu a fost considerată conformă. După exact o săptămână, PMT a scos din nou contractul pe SEAP. Suma oferită este identică, iar cei interesați se pot înscrie până în 15 martie.
Între timp a fost scoasă la licitație și construirea unei creșe în zona Ciarda Roșie. Și aceasta va construită parțial cu bani de la UE. Primăria Timișoara are numai 13 creșe în acest moment, total insuficiente raportat la cerere. În vara trecută, părinții au stat la coadă cu orele ca să-și poată depune dosarele. În 5 ianuarie a fost schimbat și șeful Serviciului Creșe.



[…] dacă o consideră potrivită, să atribuie contractul. Șantierul ar trebui să dureze 16 luni. Este în desfășurare și licitația pentru creșa din zona II de la Brad. Este a doua procedură, prima fiind anulată, după ce niciuna din cele trei oferte depuse nu a […]