Cândva în 2021, scena din Parcul Rozelor va fi din nou potrivită pentru a găzdui evenimente culturale, fără emoții pentru artiști. Două firme vor să se apuce de reabilitarea ei și depinde doar de primărie când va alege oferta cea mai bună.
În luna iulie, primăria a scos la licitație „reabilitare (structuri metalice și arce pentru spații culturale) – scena (pentru spectacole cu învelitoare din membrană impermeabilă) – Parcul Rozelor”. Oferă cel mult 636.650 lei, cu TVA, adică 131.463 euro. Au fost depuse până la termenul limită două oferte: de la Bumerang SRL, respectiv JDA Consult SRL. Ambele firme sunt din județul Timiș.
Documentația pentru refacerea scenei din Parcul Rozelor a fost aprobată în CL în urmă cu aproape un an. Lucrările presupun înlocuirea membranei deteriorate și/sau ieșite din garanție, reparații și consolidări ale sistemului structural prin îndepărtarea ruginii, grunduire și vopsire.
Scena din Parcul Rozelor a fost afectată de furtuna din 2017. Expertiza realizată în 2019 de o firmă din Arad spunea că „nu există proiect autorizat și verificat de către un verificator autorizat, nici măcar însușit de către proiectant prin semnare și ștampilare, ci numai un proiect de arhitectură și rezistență de casă”. Potrivit aceleiași surse, s-au folosit materiale de calitate „îndoielnică”, iar din cauza întreținerii „care trebuia planificată periodic, dar nu a fost executată” a apărut rugina.
Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a fost făcută de specialiști de la Universitatea Politehnica.


