35 de milioane de lei pentru programe și Capitală Culturală. Timișoara 2023 va avea și un manager

foto: Arhivă

Vom avea un manager de capitală culturală, care va fi angajat la Centrul de Proiecte. Instituția va gestiona un buget de peste 36 de milioane de lei în acest an, iar primăria vrea să încheie protocoale de colaborare cu Ministerul Culturii și CJ Timiș. Primarul Dominic Fritz nu știe nimic despre numirea lui Ioan Gârboni în funcția de comisar pentru TM2023.

Cu mai puțin de un an înainte de momentul în care Timișoara va prelua titlul de Capitală Europeană a Culturii, lucrurile sunt încă neclare. Cel puțin, văzut din exteriorul axei Primăria Timișoara – Centrul de Proiecte. Primarul spune că lucrurile se mișcă.

„Timișoara crede cu adevărat că sectorul cultural este un factor economic, un factor social într-un oraș, un motor de dezvoltare, și nu putem să facem economie aici (…) Majorăm suma pentru programul cultural Timișoara 2023, deja în anul acesta. Vom pregăti marele eveniment de deschidere pentru Timișoara 2023. La Centrul de Proiecte o să avem un proiect numit «Power Station», unde vom finanța rezidențe pentru artiști, mediere culturală, programe de formare culturală. Miza acestui an este să lăsăm în urmă un eco-sistem cultural care este vibrant și în care toată lumea are pârghiile necesare pentru a crea și pentru a fi creativ”, explică primarul Dominic Fritz.

„Echipa curatorială are direcțiunea artistică”

În cifre, totalul alocat în bugetul pe 2022, pe capitolul „Cultură, recreere și religie”, este de 189 milioane de lei. Pe partea de dezvoltare, unde sunt incluse investițiile, este vorba despre 80,5 milioane de lei. Restul sunt pe parte de funcționare, după cum urmează

  • Centrul de Proiecte / CDP – 36,3 milioane de lei, din care 35 de milioane pentru programe și Capitala Culturală
  • Filarmonica Banatul – 22,4 milioane
  • Teatrul Maghiar – 16,3 milioane
  • Teatrul German – 13,6 milioane
  • Casa de Cultură – 8,7 milioane

La CDP a fost angajată, la finele anului trecut, o echipă curatorială, formată din șapte membri. La nivelul primăriei – care a decis să ia pe cont propriu pregătirea anului de capitală culturală, eliminând din acest proces Asociația TM2023, în prezent o structură moartă – s-a ajuns la concluzia că aceasta este cea mai bună soluție. Nu va fi angajat un director artistic, ci se va merge pe această formulă multiplă. Au fost luat în calcul și timpul foarte scurt rămas până în 2023, și lucrurile care trebuie puse la punct.

„Bidbook-ul este dosarul de candidatură cu care Timișoara a candidat în 2015 – 2016 (…) Am promis un anumit program cultural în acest dosar de candidatură și asta trebuie să livrăm. În același timp, pentru că au trecut foarte mulți ani (…), au intervenit tot felul de schimbări. Au fost organizații și parteneri care nu mai există, tocmai de aceea există această nevoie de a actualiza acest dosar de candidatură care cuprinde programul oficial. Ideea cu echipa curatorială era răspunsul la această dilemă cu directorul artistic. Am ajuns la concluzia, anul trecut, că timpul rămas e foarte scurt, programul e foarte vast și pentru o singură persoană este o responsabilitate mult prea mare. Echipa curatorială are direcțiunea artistică pentru programul cultural, a purtat discuții cu toți partenerii și verifică dacă ideile noi corespund cu valorile și promisiunile cu care am câștigat atunci”, explică Fritz.

Un manager și două protocoale

În raportul trimis la cererea Comisiei Europene în luna septembrie era menționat și un manager de capitală culturală. Acesta nu există încă, însă lucrurile se vor schimba. Urmează să fie incluși în proiect și ceilalți doi finanțatori care și-au asumat dosarul de candidatură, dar nu e foarte clar cum va fi făcut acest lucru. Dominic Fritz are o propunere.

„Cel care va gestiona din punct de vedere managerial acest proiect va fi angajat, din punctul nostru de vedere, la Centrul de Proiecte. Urmează să adaptăm organigrama la această nouă structură. Încheiem și un protocol de colaborare cu ceilalți finanțatori – CJ Timiș, Ministerul Culturii. Am transmis această propunere. Sper să putem avansa pe acest protocol. E foarte clar că acest titlu este titlul orașului Timișoara, avem nevoie de susținerea partenerilor noștri, dar și Comisia Europeană spune foarte clar că acest proiect este al orașului. Tocmai de aceea eu nu înțeleg de ce și capitala culturală intră în lista temelor care devin un punctaj pentru anumite atacuri politice”, spune edilul șef.

Comisarul „să aibă o colaborare bună” cu PMT

Este așteptată și numirea unui comisar de capitală culturală, de fapt un reprezentant al Ministerului Culturii. Nu a fost nominalizat oficial de către MC, dar, foarte probabil, va fi Ioan Gârboni, fostul director al Filarmonicii Banatul. Dominic Fritz nu comentează. Cel puțin nu încă. „Momentan nu am primit niciun fel de informație oficială din partea ministerului. Când ministerul va numi un comisar pentru capitală culturală, o să pot spune ceva despre persoana respectivă. Important este ca acest comisar din partea guvernului să aibă o colaborare bună cu primăria”, spune acesta.

Gârboni trebuie reevaluat pentru prestația sa din postura de director de filarmonică, în urma unei decizii a instanței. La evaluarea pe care a contestat-o a primit 30 de sutimi mai puțin decât ar fi avut nevoie. Reprezentantul primăriei în comisie a fost consilierul local Răzvan Stana, medic veterinar de meserie. Evaluarea trebuie reluată, au spus judecătorii. Dar cu aceeași comisie.

În scurt timp ar urma să fie prezentată public și varianta revizuită a dosarului de candidatură, la care au lucrat, în ultimele trei luni, cei șapte curatori.

About Post Author