Ziua Sf. Ioan Botezătorul: cine nu se veselește azi va fi trist tot anul
Ziua Sfântului Ioan Botezătorul, celebrată în 7 ianuarie, încheie oficial sărbătorile de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, în 6 decembrie. Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în această zi.
În 7 ianuarie este celebrat Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, ziua de cinstire a celui care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia, cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Ea a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Mama lui Ioan, Elisabeta, provenea din seminția lui Aaron. Pentru că nu a crezut cele spuse de Gavriil, Zaharia a rămas mut până la punerea numelui fiului său.
Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a pregătit poporul pentru primirea lui Mesia. Mesajul lui principal a fost „Pocăiți-vă, s-a apropiat împărăția cerurilor!”.
La un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, Irod i-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul era întemnițat, după ce îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, soția fratelui său. Aceasta a sfătuit-o pe fiica ei, Salomeea, care dansase și plăcuse oaspeților, să ceară capul Botezătorului ca răsplată.
Protectorul pruncilor
Sfântul Ioan este protectorul pruncilor. Această zi de sărbătoare este o zi de bucurie. Cine nu se veselește în ziua de Sfântul Ioan va fi trist tot anul. Tradiția mai spune că este bine ca în dimineața zilei de Sfântul Ioan fiecare om să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli.
Tradiția populară spune că după Sânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne, peste 1,9 milioane de români își celebrează onomastica.