Zilele Culturale Maghiare din Timișoara. Bucate, muzică, meșteșuguri / FOTO

zilele culturale maghiare

Până duminică sunteți invitați să faceți o plimbare prin centrul Timișoarei, la Zilele Culturale Maghiare. Ediția „Fără frontiere”, organizată de Asociația Bastionul -Varbastya, are un program foarte variat, pentru toate vârstele și gusturile.

Concerte pop-rock cu trupe din Ungaria și Ardeal, muzică și dansuri populare maghiare, gastronomie, târgul de meșteșugari, activități pentru copii, dezbateri, lansări de carte, filme, sport și spectacole de reenactment istoric cu trupe din Ungaria și Timișoara, și multe altele.

Toate fac parte din programul ediției cu numărul nouă a Zilelor Culturale Maghiare, deschise oficial joi seară, pe scena mare din Piața Victoriei. Au fost prezente oficialități locale și invitați din România și Ungaria.

„Maghiarii sunt prezenți în viața Timișoarei și îmbogățesc acest oraș. Acest lucru nu este valoros doar pentru maghiari, ci pentru noi toți, pentru întreaga comunitate. Toți avem nevoie să învățăm unii de la alții, toți trebuie să exersăm empatia față de cei care vorbesc o altă limbă și toți putem descoperi că diferențele dintre noi ne fac mai puternici. Diversitatea din Timișoara este o sursă de inovație. Timișoara trăiește acest spirit multicultural, care l-a făcut atât de faimos”, a declarat primarul Dominic Fritz.

„Sărbătoarea culturii maghiare construiește an de an punți de legătură între tradiție și modernitate. Vă mulțumim că păstrați vie flacăra moștenirii istorice care se leagă atât de profund de parcursul vieții din regiunea Banatului. Alături de români, germani, sârbi, slovaci, evrei și toate celelalte etnii și confesiuni, ați construit un spațiu al conviețuirii pașnice, o adevărată Uniune Europeană la scară locală”, a spus și Alin Nica, președintele CJ.

După discursurile oficiale, a urmat concertul trupei Csík, o formație maghiară distinsă cu Premiul Kossuth, care interpretează muzică ușoară și world music, îmbinând elemente de muzică populară și tradițională.

Ce puteți face până duminică

În parcarea Modex se află târgul gastronomic. Sunt 17 standuri cu mâncăruri gătite, kurtos, langoși, plăcinte, prăjituri, brânzeturi, mezeluri și preparate din carne, bere artizanală, vin și pălincă. Zilele Culturale Maghiare este cel mai verde festival din Timișoara: se utilizează doar pahare refolosibile, farfurii și tacâmuri din lemn, iar de anul viitor va dispărea și caietul program tipărit, informația urmând să fie doar online.

În fiecare seară, pe scena mare va evolua un headliner care va încheia programul. Dacă în prima seară a fost world music cu Csík Zenekar, vineri va avea loc un spectacol de dansuri populare cu ansamblul Bekecs din Miercurea Nirajului, județul Mureș. Sâmbătă este dedicată tinerilor, cu formația Margaret Island din Budapesta, care sărbătorește în 2024 zece ani de activitate. Poate cea mai așteptată prezență la Zilele Culturale Maghiare din Timișoara 2024 este trupa NOX, care va concerta duminică, 29 septembrie, de la ora 21.

Vineri și sâmbătă, în Parcul Castelului Huniade, Asociația Sportivă Losonczy István va organiza un eveniment special de reenactment istoric, dedicat asediului din 1552 al Cetății Timișoara.

About Post Author