Zilele Culturale ale Germanilor din Banat, în acest weekend, la Timișoara

O serie de acțiuni complexe vor marca prezența, de sute de ani, a etnicilor germani pe plaiuri bănățene. Forumul Democrat al Germanilor din Banat (FDGB) organizează, în perioada 2 – 4 iunie, Zilele Culturale ale Germanilor din Banat, sub motto-ul „Împreună în Capitala Europeană a Culturii”.
În program sunt prevăzute conferințe, concerte, expoziții, spectacole de teatru și de dans etc. În 2 iunie sunt planificate expozițiile „Istoria cotidiană a germanilor din Banat în secolul al XX-lea”, expoziția „Pictori germani bănățeni” la Muzeul Național de Artă Timișoara, cât și momentul comemorativ „Adam Müller-Guttenbrunn, Banatul și șvabii bănățeni” la Casa AMG.
O surpriză este „Ulmer Schachtel”, ambarcațiunea cu care strămoșii coloniștilor germani au venit pe Dunăre. Este vorba despre o replică a acesteia, care va putea fi văzută vineri, 2 iunie, în Piața Unirii.
În 3 iunie, pe scena Operei Naționale Române, vor fi decernate Medalia de Onoare din Aur a FDGB, către E.S. dr. h.c. Martin Roos, episcop emerit de Timișoara, respectiv Premiul „Stefan Jäger”, către Oana Eremie. Vor avea loc, de asemenea, un program cultural la Muzeul Satului Bănățean și Balul participanților.
Muzică de fanfară, parada a portului popular, concert de orgă
În 4 iunie va fi celebrată la Domul Sf. Gheorghe Liturghia pontificală de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara, acompaniamentul muzical fiind asigurat de dr. Franz Metz (orgă), corul Exultate al Domului și Fanfara Șvabilor Bănățeni din Augsburg. În după-amiaza aceleiași zile va avea loc, tot la Catedrala Romano-Catolică, un concert cu dr. Franz Metz (orgă) și Franz Tröster (trompetă). Alte evenimente prevăzute în 4 iunie sunt parada porturilor populare germane, o depunere de coroane la Monumentul Crucificare”, spectacole de muzică și de dans în Piața Victoriei. Programul cultural se va încheia cu spectacolul „Leonce și Leone”, de Georg Büchner la Teatrul German de Stat (TGST).
La această ediție a Zilelor Culturale ale Germanilor din Banat vor fi prezenți Thomas Strobl, vicepremierul și ministrul de Interne al landului Baden-Württemberg, Gunter Czisch, primarul orașului Ulm, reprezentanți ai autorităților locale, ai Forumului, germani bănățeni din România, Germania, Austria, Ungaria și Brazilia, ansambluri de dans, fanfare și grupuri în costume tradiționale din țară și străinătate.
Programul integral poate fi consultat AICI.