Zero oferte pentru proiectul pistei de biciclete Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata

Eșec pentru CJ Timiș, care a anulat licitația pentru proiectul tehnic al pistei de biciclete Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata. Nu s-a arătat nimeni interesat să ia această lucrare, pentru care prețul maxim era de 24.000 lei, fără TVA.
CJ Timiș lansa, la finele lunii mai, licitația pentru găsirea unui proiectant pentru pista de biciclete Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata. Contractul, cu o durată propusă de 55 de zile, includea studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Prețul maxim oferit era de 24.000 lei, fără TVA.
Pista de biciclete a fost proiectul câștigător la prima ediție, în 2021, a bugetului participativ al CJ. Are o lungime estimată de 3,095 km, începe de la intersecția străzii Migdalului cu strada Constructorilor și se termină la intersecția străzii Migdalului cu strada Ghiocelului. Pista va avea o lățime de trei metri, cu câte un metru pe sens și cu zonă mediană de separare și acostamente.
Licitația a fost însă anulată, după ce nu a fost depusă nicio ofertă. Pentru realizarea pistei, CJ Timiș s-a asociat cu Primăria Ddumbrăvița. CJ trebuie să aloce banii și să se ocupe de documentație și lucrări. Suma alocată prin bugetul participativ al CJ pentru această pistă este de 500.000 lei.