Vacanțe de toamnă: se zboară spre Egipt, direct de la Timișoara

Zborurile charter de vacanță către Hurghada, Egipt, pornesc din nou de la Timișoara. Primul avion pleacă de pe AIT duminică, 30 august.
Începând de duminică, 30 august, turiștii din vestul României pot pleca în vacanță în Egipt, cu zbor direct de pe aeroportul Timișoara. Zborurile charter către Egipt vor fi operate de compania aeriană Animawings, cu o frecvență pe săptămână, duminica. Aeronava aterizează la Timișoara la ora 13,40, urmând ca mai apoi să decoleze la ora 14,25 spre destinația Hurghada, unde va ajunge la ora 18:30.
„Reluarea curselor charter de vacanță de pe aeroportul Timișoara către Hurghada – Egipt poate fi un moment oportun pentru pasagerii care și-au plănuit concediul în perioada următoare. Cu toate că ne aflăm într-o perioadă cu restricții de călătorie, plecarea în vacanță pe timp de pandemie este posibilă, atâta timp cât ținem cont de măsuri de siguranță”, spune Dorel Grădinaru, directorul AIT.
De la Timișoara se zboară, în această vară, cu chartere și spre Grecia, respectiv spre Turcia.