USR trimite Camera de Conturi la CJ Timiș. Din cauza „vicelui” Proteasa și a ziarului instituției

cj timiș

Ultimul număr al Agendei CJ Timiș va aduce instituției o sesizare la Camera de Conturi. Din partea USR, care vrea să afle dacă este „legal și oportun” să ataci primăria. Teoretic, pe plan local, USR și PNL sunt în alianță. Practica recentă arată însă altceva.

„Disperați că nu le mai iasă (ies, conform limbii române – n.r.) combinațiile financiare pe banii timișenilor, Alin Nica și Alexandru Proteasa folosesc Monitorul CJT pentru atacuri politice infame și lipsite de onestitate. În numărul din luna august a Agendei CJT (…) vicepreședintele Proteasa își exprimă indignarea că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu a fost de acord cu transferul unei porțiuni de teren din aria fostului Centru Militar Județean. (…) Supărat pe refuzul întemeiat al primarului Timișoarei de a «cădea la pace», cu diriguitorii CJT, într-o afacere nebuloasă, în cel mai bun caz, Proteasa lansează acuzații aiuritoare și nefondate la adresa lui Dominic Fritz”, a transmis, luni, într-un comunicat, USR Timiș.

„În loc să se ocupe de marile proiecte ale județului, lăsate toate în paragină, ca de pildă Stadionul «Dan Păltinișanu», Castelul Huniade, Bastionul Theresia și multe altele, Alin Nica și locotenenții săi se folosesc de banii publici pentru răfuieli politice rușinoase. USR Timiș va sesiza Curtea de Conturi pentru a stabili cât de legal și de oportun este să-ți ataci adversarii politici”, conchide aceeași sursă.

Reacția CJ Timiș

Agenda CJ nu a mai fost „urcată” online din luna mai, iar exemplarele pe hârtie sunt greu de găsit, deci nu putem cita exact din Alexandru Proteasa. Avem însă o reacție oficială din partea consiliului județean.

„Comunicatul USR este o reacție politică lipsită de temei. Declarația vicepreședintelui CJ Timiș Alexandru Proteasa are la bază faptul că au existat mai multe demersuri administrative, chiar și o comisie de negociere, toate blocate prin voința politică a USR. Dacă primarul Timișoarei, Dominic Fritz, dorește parcarea ultracentrală, încă poate contribui la proiect.

Dacă nu, Consiliul Județean Timiș va merge mai departe fără cei 583 mp de teren ai Primăriei Timișoara. Pe parcursul realizării proiectului, Consiliul Județean Timiș va continua să informeze cetățenii, în mod transparent”, ne-a comunicat Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al CJ Timiș.

Iubire cu năbădăi

Teoretic, CJ Timiș și Primăria Timișoara sunt conduse în tandem de USR și PNL. La CJ, președinte este Alin Nica (PNL), secondat de Cristian Moș (USR) și Alexandru Proteasa (PNL). Primarul Timișoarei, Dominic Fritz (USR) îi are în echipă pe Ruben Lațcău (USR) și Cosmin Tabără (PNL), ca viceprimari. Practic, cel puțin la PMT, armonia s-a stricat de multă vreme. În ultima săptămână, Lațcău și Tabără s-au „păruit” pe Facebook, pe tema cimitirelor.

About Post Author