UPT nu înseamnă doar ziduri sau laboratoare. 100 de ani de la prima promoție de ingineri / FOTO

upt

Gala ELITh, dedicată aniversării a 100 de ani de la prima generație de ingineri de la Politehnica Timișoara, a adunat la un loc personalități din diverse domenii, experți internaționali, membri ai comunității academice și studenți. A fost un eveniment desfășurat sub semnul inovației.

Gala aniversară ELITh a adus în prim-plan tehnologii de ultimă generație, precum 3D HoloNet și HoloBox, oferind participanților o experiență vizuală spectaculoasă și interactivă. Proiecțiile holografice și efectele vizuale au acompaniat discuțiile, adăugând o dimensiune imersivă evenimentului. Participanții au avut astfel ocazia să vadă educația tehnică prin prisma tehnologiei de vârf, reconfirmând poziția UPT de deschizător de drumuri în domeniul inovației.

Rectorul UPT, Florin Drăgan, a vorbit despre evoluția Politehnicii, ca simbol al excelenței academice și inovării, evidențiind rezultatele notabile: 10 facultăți, 13.000 de studenți, cea mai bună admitere la licență din ultimii 25 de ani, șase academicieni ai Timișoarei și un rol activ în dezvoltarea orașului.

Despre ce s-a discutat

Programul a inclus patru paneluri care au adus în discuție subiecte esențiale pentru viitorul educației tehnice și rolul universității în societate.

Panelul 1, Leadership și conducere strategică / Management global, moderat de Andrei Cosmin Munteanu, Co-fondator și CEO Cowork Timișoara, a adus în scenă lideri din diverse industrii: Lucia Tătucu-Ertel (Manager Max Bögl), Daniela Vlad (Executive Board Member, OMV), Ilie Bolojan (Președinte Consiliu Județean Bihor), Ovidiu Șandor (antreprenor în business, educație și cultură) și Alexandru Luca (director Departament marketing educațional UPT).

Al doilea panel, Educație și cercetare / Academia, cu moderator Andrei Son, Head of Research & Advanced Engineering la Continental România a evidențiat rolul esențial al cercetării academice și impactul său asupra societății, alături de invitați precum Emanuel Șerban (profesor la Universitatea British Columbia Canada), Voicu Groza (profesor la Universitatea din Ottawa), Ion Boldea (Membru titular al Academiei Române), Oana Simionescu (co-fondator FABER) și Roxana Alexandru (absolvent Magna Cum Laude, generația 2024).

Universitatea și mediul economic / De la MECIPT la Supremația Quantum – Florin Drăgan, rectorul UPT, a moderat acest panel care a explorat strânsa legătură dintre universitate și sectorul economic, subliniind evoluția tehnologică și progresele din domeniul informaticii. Discuțiile au fost susținute de Dan Bedros (DHC, Medalia Franceză Legiunea de Onoare, în Grad de Cavaler), Sabin Totorean (Country Manager Nokia), Sergio Goma (Senior Director R&D, Qualcomm) și Dragos Mărgineanțu (AI Chief Technologist, Boeing).

Liviu Marșavina, prorector UPT și membru corespondent al Academiei Române, a moderat panelul Inovație și performanță / Energia viitorului alături de invitați precum Anton Anton (profesor UTCB), Romeo Susan-Resiga (profesor UPT), Ianăș Rădoi (COO Hidroelectrica) și Sebastian Muntean (CS1, Academia Română Filiala Timișoara).

***

2024 este Anul Alumni la UPT, o perioadă de reflecție asupra tradiției și constucție pentru viitor, punând accent pe dezvoltarea unei comunități puternice, pregătite să răspundă provocărilor unui mediu tehnologic în continuă schimbare. „UPT nu înseamnă doar ziduri sau laboratoare, ci un spirit inovator care inspiră generații de ingineri, lideri și cercetători”, a concluzionat rectorul Florin Drăgan.

Înregistrarea integrală a evenimentului este disponibilă AICI.

De la înființare, Politehnica Timișoara a trimis în lume peste 140.000 de ingineri.

About Post Author