Universitatea de Vest se pregătește să reia cursurile. Consultări cu studenții și profesorii
Discuții în fiecare facultate, pentru a lua, în final, decizia potrivită. Universitatea de Vest ia în considerare reluarea cursurilor în amfiteatre, în cazul în care contextul pandemic va pemite acest lucru.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, zilele trecute, modul în care pot fi reluate, din luna februarie, cursurile în învățământul preuniversitar. În universități, deciziile vor fi luate la nivel local, având în vedere principiul autonomiei.
Pentru pregătirea reluării activității în formatul clasic, Universitatea de Vest din Timișoara va organiza consultări în cadrul fiecărei facultăți. Astfel vor putea fi luate deciziile potrivite cu privire la formatul în care se vor desfășura activitățile didactice în semestrul al doilea.
„Anul trecut am căutat să păstrăm în activitatea UVT formatul clasic, al activităților față în față, dar pandemia ne-a permis să rămânem doar, cel mult, în sistem hibrid, și acesta pentru o scurtă perioadă de timp. Sperăm ca evoluția epidemiologică să ne permită revenirea la formatul clasic al activităților UVT, de la începutul următorului semestru”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
În zilele următoare vor fi consultate cadrele didactice și studenții din fiecare facultate a UVT cu privire la modalitatea de desfășurare a activității în semestrul al doilea. Conducerile facultăților vor analiza rezultatele acestui proces de consultare, precum și situațiile și condițiile de reluare a cursurilor și seminarelor. O decizie a UVT urmează să fie anunțată înainte de data începerii semestrului al doilea.