Turnul #urmatorulnivel, parte din programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu prezintă în premieră, în cadrul celei de-a 29 ediţii, o secţiune dedicată realităţii virtuale. Din ea face parte și spectacolul „Turnul #următorul nivel”, al Teatrului Basca, din Timișoara, filmat în Castelul de Apă din Iosefin.
„TrioMix”, regia şi coregrafia semnate de Gigi Căciuleanu, este un spectacol în care publicul pătrunde efectiv în spaţiul de dans. Filmarea stereoscopică în 360 de grade a beneficiat de post-procesarea 3D realizată de Les Ateliers Nomad, în regia lui Andy Lupu, integrând în lumea virtuală desenele realizate de Gigi Căciuleanu, care au stat la baza coregrafiei.
Proiectul este o producţie a Gigi Căciuleanu şi Fundaţia Art Production, cu sprijinul JTI. Fiecare reprezentaţie durează 8 minute.
Poveste din Castelul de Apă
A doua proiecte VR din FITS 2022 este „Turnul #următorul nivel”, al Teatrului Basca, în regia lui Alex Mihăescu. Metafora Purgatoriului este folosită pentru a vorbi cu umor despre demonii care ne bântuie prezentul: epidemie, corupţie, atitudini sociale şi politice conflictuale în societatea românească. Durata fiecărei reprezentaţii este de 52 de minute. Spectacolul este filmat în Castelul de Apă din Iosefin, aflat în proces de reabilitare, și a luat recent un premiu la Gala Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se desfăşoară între 24 iunie şi 3 iulie, iar tema ediţiei din acest an este „Frumuseţe”. Timp de zece zile, oraşul şi împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3.500 de participanţi din 75 de ţări, iar publicul este aşteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spaţii de joc. Ambele spectacole sunt programate în fiecare zi a festivalului, în intervalul 24 iunie – 3 iulie, la Centrul Cultural Habitus, în cadrul Micro-Folie.