Trei firme vor să modernizeze rețelele Colterm. De 30 de milioane de euro, bani de la UE
Aproape 30 de kilometri de rețele primare și secundare ale Colterm, reabilitate în următorii doi ani. Licitația pentru contractul de 30 de milioane de euro este în desfășurare și are doi ofertanți. Societatea de termoficare are pierderi foarte mari din cauza rețelei vechi.
Primăria Timișoara a scos la licitație, în luna februarie, proiectarea și execuția reabilitării rețelei de termoficare a orașului. Adică aproape 30 kilometri de rețele primare și secundare. Contractul este împărțit în două loturi, rețea termică primară și rețea termică secundară Termenul de realizare a investiției este de 24 luni, trei pentru proiectare și 21 pentru execuție. Suma pe care primăria o va plăti executantului este de cel mult 138,9 milioane de lei, cu TVA. Banii sunt, cei mai mulți, din Programul Operațional de Infrastructură Mare – POIM 2014-2020, Axa prioritară 7. Potrivit unei hotărâri adoptate în CL în toamna lui 2018, contribuția de la bugetul local este de 25,58 milioane de lei, reprezentând 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului și TVA pentru cheltuielile eligibile.
Au fost depuse două oferte depuse, câte una pentru fiecare lot. De fapt, sunt același firme, în două asocieri diferite. La primul lot sunt Energomontaj Timișoara, lider de asociere, cu Elsaco Electronic din Botoșani și Construcții Erbașu din București. La cel de-al doilea sunt Elsaco Electronic, lider de asociere, cu Energomontaj și Construcții Erbașu. Ofertele vor fi evaluate în perioada următoare.
Se va scumpi căldura
Colterm are pierderi uriașe pe rețele, care ajung la aproape 30%. În plus, societatea de termoficare nu are nici sistem de detectare și monitorizare a acestora. În viitorul plen, CL va aloca, de la bugetul local, peste 9 milioane de euro care să acopere pierderile induse din 2019. În octombrie, alte 8 milioane de euro, pierderi induse din 2018, au avut aceeași destinație.
Vestea mai puțin bună pentru abonații Colterm este că finanțarea europeană pentru retehnologizare va aduce o majorare de tarife. Ghidul solicitantului prevede „un plan anual de evoluție a tarifelor”, până în 2040. Prețul la gigacalorie a crescut deja o dată, în decembrie 2019. El nu se simte în facturi, pentru că a crescut și subvenția de la bugetul local. Cât timp va mai funcționa acest model rămâne de văzut.
Colterm este o „gaură neagră” pentru administrația locală. Compania are datorii istorice, care atrag penalități uriașe. La începutul anului, PMT și-a asumat și plata gazului, direct către furnizor, ca să nu existe riscul ca timișorenii să rămână fără apă caldă și căldură.