Traseul Revoluției are proiect tehnic. Ultimul pas înainte de licitația de execuție

Traseul Revoluției

E gata proiectul tehnic pentru Traseul Revoluției și, dacă propunerea trece de plenul CL, primăria va scoate la licitație execuția. Aceasta este estimată să dureze 11 luni și este finanțată din PNRR. Ideea a stârnit controverse de la bun început, una dintre acestea vizând punctele marcat ca strategic pe traseu, în dauna altora considerate mai importante.

Consilierii locali vor avea de aprobat în viitorul plen, programat luni, 8 iulie, „indicatorii tehnico-economici la faza Proiect Tehnic aferenți obiectivului de investiție «Memorialul (Traseul) Revoluției din Decembrie 1989 în Timișoara», finanțat prin Planul Național Redresare și Reziliență 2020-2026”. Ei au aprobat, în urmă cu mai bine de un an, DALI-ul care prevedea plăci de granit turcoaz, cu benzi de bronz, texte explicative și mărturii personale, dar și coduri QR, care te duc într-o platformă virtuală care conține fotografii, înregistrări audio și video și alte documente.

„Ideea moștenirii Revoluției, această respirație liberă a noastră, a condus și la ideea de a alege culoarea turcoaz pentru a marca intervențiile care fac obiectul proiectului. Ideea de a marca pământul cu o culoare apropiată de a cerului este un mod de a celebra acest moment eroic. Materialele propuse în proiect, granit turcoaz și bronz, asigură rezistența și durabilitatea intervențiilor. Intervențiile spațiale propuse prin proiect reprezintă în același timp obiecte și locuri. Au valoare de reper și de memorie – sunt așezate în poziții-cheie, cu vizibilitate maximă, sunt puternice și recognoscibile – însă sunt și discrete, fiind așezate în cel mai puțin intruziv mod posibil (…) Nu presupun schimbări de infrastructură, nu agresează clădirile sau alte elemente de patrimoniu sau vegetația existentă, sunt respectuoase cu monumentele existente, statui sau plăci memoriale”, se precizează în referatul proiectului.

Granit turcoaz și bronz

Valoarea totală a investiției, conform devizului general, inclusiv TVA, este de 10.6 milioane de lei, durata de execuție fiind de 11 luni.

Documentația tehnică pentru acest proiect a fost executată de asocierea Q Group Proiect SRL București – Balthasarh SRL Timișoara, la un preț de 792.000 lei, cu TVA. Contractul include și asistența tehnică pe durata de execuție a lucrărilor.

Traseul propriu-zis va fi marcat prin granit turcoaz și bronz. Este vorba, concret, de unul sau mai multe dreptunghiuri acoperite cu dale din granit turcoaz. Acestea vor fi înconjurate de o bandă din bronz, cu rol de delimitare, pe care va fi inscripționat un text despre momentul particular legat de acel loc în zilele Revoluției din Decembrie. O placă din același metal va conține un scurt citat dintr-o mărturie a unui participant direct la evenimente.

Acolo unde spațiul va permite, va fi așezată o bancă, pntru a permite marcarea mai bună, dar și folosirea spațiului pentru odihnă sau socializare. Textele vor avea și o variantă în Braille. Printr-un cod QR va putea fi accesată o platformă virtuală care va genera o arhivă dinamică cu fotografii, înregistrări video și audio și alte documente referitoare la Revoluție și oraș.

Unde sunt reperele

Vor fi, în total, nouă astfel de repere, în următoarele locuri:

  • Zona Maria – Piața Sfânta Maria / str. Gheorghe Doja / Timotei Cipariu
  • Podul Traian-Maria – Splaiul Tudor Vladimirescu
  • Zona Operei – Piața Iancu Huniade / Piața Victoriei
  • Zona Piața Libertății
  • Zona Piața Sf. Gheorghe
  • Zona Prefectură – Bd. Revoluției din 1989
  • Zona Băile Neptun – Splaiul Nistrului
  • Zona Cimitir Eroilor – Calea Sever Bocu nr. 1
  • Zona Martirilor –str. Mareșal Constantin Prezan

Primăria a făcut și o consultare publică pentru Traseul Revoluției, fiind primite 35 de propuneri, din care 20 au fost preluate de proiectanți.

Traseul va putea fi extins

Lipsește din acest traseu locul în care a căzut prima victimă în Decembrie 1989, deși acest lucru a fost solicitat de timișorenii care au participat la consultarea publică. Este vorba despre intersecția str. Pestalozzi – bd. Pârvan, unde Rozalia Popescu a fost călcată de un TAB. „Mențiunea referitoare la prima victimă de la Timișoara se va regăsi în textul stradal din zona Băile Neptun – Podul Decebal. Ea există ca informație în materialul pregătit pentru platforma online”, explicau, la acea vreme, proiectanții. Traseul va putea fi extins însă în viitor, susțin cei de la PMT.

Dacă proiectul trece de plenul CL, primăria va putea scoate la licitație execuția. Investiția este prevăzută în PNRR.

About Post Author