Topul celor mai bune universități din România. Surpriza anului, UVT

uvt

Cele mai bune universități din România sunt, în 2019, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea București și Universitatea Politehnica București. Este topul realizat de cea mai importantă asociație a cercetătorilor români din țară și străinătate, Ad Astra. UVT vine pe patru, cu cel mai mare punctaj din ultimii patru ani.

Raportul asupra Metarankingului Universitar 2019 a fost făcut public luni dimineață. Universitatea de Vest își consolidează poziția. UVT se clasează pe poziția a patra la nivel național, în urcare cu o poziție față de anul anterior. Și mai important, în urma procesului de evaluare, UVT a acumulat 10 puncte, dublu față de ediția 2018. Este, de altfel, cel mai mare punctaj obținut de UVT în cei patru ani de când apare în această clasificare. Pentru prima dată, UVT trece în fața Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Metarankingul Universitar 2019 a fost realizat de Daniel David – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB); Ovidiu Andronesi – Universitatea Harvard; Dorel Banabic – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca; Carmen Buzea – Universitatea Transilvania din Brașov; Bogdan Florian – Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA); Silviu Matu – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB); Adrian Miroiu – Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA); Lazăr Vlăsceanu – Universitatea din București.

Metarankingul Universitar a inclus în analiză 91 de universități active din România, 54 publice şi 37 private. Potrivit Ad Astra, nicio universitate privată nu se regăsește în clasamentul universităților din România. „Într-un an aniversar pentru Universitatea de Vest, la 75 de ani de la semnarea Decretului Regal prin care se înființa instituția care a stat la baza dezvoltării noastre de azi, suntem o comunitatea academică ce privește cu încredere spre viitor, studenți, cadre universitare și cercetători care înțeleg că împreună, prin efort comun, pot să fie mai buni. Clasarea în ierarhia Metarankingului Universitar 2019, obținută prin evaluarea realizată de către personalități academice recunoscute la nivel internațional, face parte din galeria rezultatelor de excepție obținute de UVT în acești ani, pentru care meritul aparține întregii noastre comunități. Această confirmare a calității academice caracteristice universității noastre ne îndeamnă să fim și mai ambițioși”, spune prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT

Top 10 universități din România

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea București
Universitatea Politehnică din București
Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Univ. de Medicină și Farmacie Carol Davila din București
Univ. de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj
Univ. de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași
Universitatea Politehnica din Timișoara