Lucrurile sunt complicate în continuare în ceea ce privește Capitala Culturală TM2023. Joi, la ora 11, este programată o întâlnire de urgență, convocată de reprezentanții Comisiei Europene, pentru a vedea care sunt modalitățile de deblocare a proiectului. Inițial, întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc în 24 martie, dar cu o zi înainte primarul Dominic Fritz a anunțat că nu poate participa și a solicitat amânarea acesteia.
Președintele CJ Timiș, Alin Nica, spune că reprezentanții CE așteaptă ca, pe plan local, lucrurile să fie puse în mișcare. „Ne-am bucurat că am câștigat doi ani, dar am pierdut deja 7 luni, fără să facem un progres vizibil, fără să deblocăm asociația, și asta este principala neliniște. Structura de implementare a proiectului este asociația, blocată de aproape un an. Știți de certurile cu fostul președinte al boardului. Au ajuns aceste lucruri până la Bruxelles și cei de acolo nu ne spun «faceți așa sau așa, rezolvați însă problema». Există un cadru în care ne putem mișca, dar ei nu ne impun o direcție. Cine trebuie s-o aleagă? Cine este principalul partener și principalul responsabil de implementarea proiectului?”, a declarat, miercuri, Nica.
„Primăria trebuie să aleagă calea de urmat”
Potrivit șefului CJ, decizia este acum pe CD Loga 1. „Primăria trebuie să aleagă calea de urmat. Mergem mai departe cu asociația sau înființăm o nouă structură. Asociația e blocată în momentul de față, există o incertitudine. Se dorește a se înființa o nouă structură de implementare, acel centru de proiecte, sau altceva? Trebuia luată de mult timp această decizie. Mai așteptăm să mai pierdem încă un an?”, spune tranșant Alin Nica.
Dinspre Primăria Timișoara nu există, la acest moment, nicio poziție clară pe subiect. Dominic Fritz nu a spus, până acum, cu subiect și predicat, care este intenția sa în privința TM2023. Asociația TM2023 ar trece în plan secundar, dar Centrul de Proiecte al PMT, structura care pare să corespundă dorințelor edilului șef, nu este funcțional. Concursul de angajare n-a prezentat interes pentru profesioniștii din cultură, așa că nu s-a înregistrat decât un doritor, care vizează postul de director.
Nica are expertiză, dar nu-l întreabă nimeni
Oamenii lui Fritz încă evaluează proiectul Capitalei Culturale. Sunt lucruri știute: subfinanțare, conflicte cu alți actori culturali, angajați cu contracte târâș-grăpiș, lipsă de notorietate în comunitate. Unele soluții pentru deblocarea proiectului pot fi găsite foarte simplu, chiar la Timișoara. Alin Nica este expert al CE și membru în juriul de selecție pentru capitalele culturale, dar nu a fost nici măcar întrebat ce s-ar putea face.
„Nicio altă capitală europeană a culturii din următorii 5-6 ani nu are ceea ce are Timișoara: un expert în juriul care monitorizează, care știe exact cum trebuie să se desfășoare aceast proiect. Mi se pare un pic ciudat să nu profiți de expertiza asta. Nu am fost consultat niciodată. Ne întâlnim de două ori pe lună, eu și primarul Dominic Fritz, și am ridicat această problemă de mai multe ori. Poate îi este jenă să apeleze la ajutorul meu, nu înțeleg exact care este reținerea”, spune președintele CJ.
Titlul nu a fost retras niciodată
Întâlnirea de joi are loc cu doar câteva ore înainte de ședința CL în care va fi adoptat bugetul pentru 2021. Ea e un preambul al vizitei de monitorizare, programată pentru luna iunie. Nu se pune problema ca Timișoara să piardă titlul. Ar fi premieră, evitată până acum, deși au mai existat situații ciudate.
„Procedural, titlul se acordă după ultima vizită de monitorizare, care va avea loc în noiembrie 2022. Până atunci se analizează progresele. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria de 36 de ani a acestei inițiative europene ca titlul să nu se acorde. Au mai fost cazuri în care s-a stat în dubiu. Nu s-a întâmplat niciodată, însă Comisia Europeană nu exclude niciodată uzarea de acest drept pe care îl are, de a recomanda neacordarea titlului (…) Scopul acestei întâlniri, din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții CE, este darea unui impuls pentru a progresa, până la vizita de monitorizare. Temerea CE este că dacă nu există această întâlnire de urgență, progresul va fi limitat până în mai – iunie”, mai spune Alin Nica.
Practic, în noiembrie 2022, comisia de monitorizare ar putea recomanda ca Timișoarei să nu-i fie acordat Premiul Melina Mercouri, în valoare de 1,5 milione de euro. E însă mult până atunci.
Ministerul Culturii, campion la promisiuni pentru TM2023
Săgețile liberalului către primăria lui Dominic Fritz sunt doar un pic mai tocite când vine vorba despre Ministerul Culturii, condus de Bogdan Gheorghiu. În campania electorală, acesta a promis, la Timișoara, marea cu sarea. De făcut nu s-a făcut nimic.
„OUG 42 nu este actualizată cu noul termen 2023. Normele de aplicare pentru derularea celor șase investiții de capitală culturală încă nu au fost adoptate prin ordin al ministrului. Semnalul meu de alarmă este și în această direcție, aceste chestiuni administrative întârzie lucrurile. Ne pun piedici nouă, administrațiilor locale, să finanțăm în condiții de legalitate proiectului TM2023”, explică șeful CJ. Ministerul nu mai are reprezentant în board de circa un an și jumătate.
Nici subsecretarul de stat pentru Capitală Culturală n-a avut loc în organigramă. Dar se încearcă un… vicepremier. „Încercăm să semnalăm problema la cel mai înalt nivel al coaliției de guvernare, să se discute și să se propună un coordonator la nivel cel puțin de vicepremier. Pregătim o scrisoare, pe care o vom semna eu, Dominic Fritz și Demeter Andras, către premier, către vicepremierul Barna, către Kelemen Hunor, în care să semnalăm problemele cu care ne confruntăm la nivel local și soluțiile care ne-ar ajuta să deblocăm situația proiectului TM2023 (…)
Documentul este la semnat în Primăria Timișoara. În zilele următoare îl vom trimite la București. Vicepremierul desemnat să se ocupe de această problemă va trebui să semnaleze la nivelul coaliției de guvernământ ca acele modificări legislative să nu fie tergiversate prin parlament sau prin ministere, deci să «scurtcircuităm» la maximum birocrația excesivă”, conchide Alin Nica.
Nu e foarte clar cum se va derula relația Centru de Proiecte – Asociația TM2023, în formula pe care o dorește primarul Dominic Fritz. Nu se știe nici de când ar putea fi funcțional centrul. Și oricum va fi interesant ce va scrie fiecare instituție implicată în proiect – TM2023, PMT, CJ și Ministerul Culturii – în rapoartele pe care trebuie să le prezinte în fața comisiei de monitorizare. Mai ales la capitolul finanțare.


