TM2021 se zbate între birocrație și garanții de premier. Greu de tot cu banii pentru Capitala Culturală

foto: Arhivă
La nivel teoretic, finanțarea pentru Timișoara Capitală Europeană a Culturii TM2021 stă bine. În practică, banii nu se regăsesc în buget și există doar o promisiune a premierului Ludovic Orban, că Timișoara va primi banii de care are nevoie. Ministerul Culturii lucrează încă la proceduri, iar banii privați întârzie să vină: anul trecut au fost doar 60.000 de euro.
Peste 160 de milioane de lei este suma pe care s-a angajat guvernul s-o aloce proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii – TM2021, în perioada 2019-2022. Banii sunt atât pentru partea de program artistic, cât și pentru infrastructură și au fost asumați prin deja celebrele OUG 42/2019, respectiv Legea 198/2019. Sumele nu se regăsesc însă în bugetul Ministerului Culturii pentru anul în curs.
Inițial, în proiectul de buget al Ministerului Culturii au existat 700.000 de lei, suplimentați, cel puțin teoretic, cu încă 2 milioane de lei, printr-un amendament. Este însă extrem de puțin față de necesități. Nu există, în acest moment, nicio certitudine asupra sumei care va fi alocată, de fapt, proiectului TM2021.
Trebuie un ordin de ministru
Alexandra Bogdan, consilier al ministrului Culturii, spune că, pentru ca guvernul să poată aloca bani, trebuie urmate anumite proceduri. Un prim pas este emiterea unui ordin de ministru. „OUG 42/2019 prevede cele trei tipuri de finanțare: către asociație, către Teatrul «Mihai Eminescu» și pentru autoritățile locale, pentru infrastructură. Pentru asociație, există ordinul de ministru care va fi publicat în Monitorul Oficial zilele acestea. Urmează un contract de finanțare care se va încheia între Ministerul Culturii și asociație. Pe partea de infrastructură se vor încheia contracte de finanțare privind transferurile către Primăria Timișoara și CJ Timiș”, spune Bogdan. Întrebată de unde vor veni banii, dacă nu sunt prevăzuți în buget, ea a spus că „noi reprezentăm Ministerul Culturii, nu reprezentăm guvernul. Știu că sunt anumite discuții în guvern și urmează să se comunice”.
Orban i-a garantat lui Robu bani pentru TM2021
Primarul Nicolae Robu spune însă că e liniștit: premierul i-a promis că se rezolvă! „Eu am discutat personal cu premierul Ludovic Orban, văzând că nu se regăsesc în buget bani la nivelul solicitărilor și așteptărilor noastre. Mi-a explicat de ce nu s-au putut regăsi în proiectul de lege. Mi-a garantat că Timișoara va primi atâția bani câți sunt necesari, în ritmul în care ei pot și fi cheltuiți. Nu ne putem permite, la situația actuală a țării, să ținem bani blocați prin alocări acolo unde nu există certitudinea că se și absorb acei bani. Eu, la ora actuală, sunt liniștit, având încredere în premierul Orban, că din fondul de rezervă al guvernului, așa cum mi-a promis, vor fi alocați banii pe parcurs”, a declarat edilul șef.
Primăria va susține în continuare proiectul TM2021, dar… nu poate singură. „Vom da în continuare bani, vom face toate eforturile, dar avem o mulțime de obiective de infrastructură pe lângă cele asumate. Multe sunt făcute, altele sunt în curs. Toate sunt extrem de costisitoare. Pe lângă cele asumate prin bidbook sunt o mulțime de lucruri care au trebuit făcute și le-am făcut în acești ani, și care mai trebuie făcute și le vom face. La un moment, capacitatea noastră de susținere își atinge limitele. Fără un aport de la toți partenerii n-o să putem face față”, a completat Robu.
Doar 60.000 de euro bani privați pentru TM2021
Practic, proiectul TM2021 funcționează, în proporție covârșitoare, datorită banilor publici. Pe partea de fonduri private cam bate vântul. „Anul trecut am semnat un contract de finanțare cu Enel, pe 60.000 de euro. Suntem în curs de a semna contracte de parteneriate, în sensul de sponsor principal, sponsor unic pe diferite categorii, cu câteva firme mari, care vor fi anunțate în momentul în care se semnează contractele”, explică Simona Neumann, directorul executiv al Asociației TM2021.
„Nu se poate ca într-un oraș în care economia merge atât de bine să ai 60.000 de euro finanțare privată într-un an! (…) Noi va trebui să avem banca partener, n-o să vină cu 50.000 euro! Să fii partener pentru un asemenea proiect înseamnă o contribuție mult mai mare, pentru că îți face o imagine la alt nivel. Să fie furnizorul de bere partener, furnizorul de vin partener, o mulțime de lucruri. Trebuie să fie contractați acești parteneri printr-o competiție deschisă. Cine dă mai mult, acela e partener”, a intervenit și primarul Nicolae Robu.
Simona Neumann: Avem un target de 1,2 milioane de euro
În octombrie 2019, Asociația TM2021 a anunțat că „a încredințat în mod oficial activitățile de fundraising societății ADV Communication din București”. „ADV Communication este singura agenție privată autorizată să sprijine Asociația TM2021 în ceea ce privește acțiunile de fundraising pentru Timișoara – Capitala Europeană a Culturii”, se preciza într-un comunicat oficial al asociației.
Simona Neumann spune că există un target consistent în ceea ce privește banii privați pentru anul 2021. „Mediul privat ar trebui să se implice mai mult. Sunt sigură că o va face pentru anul 2021. Practic, noi strângem fonduri pentru anul 2021 . În acest moment ne aflăm în negocieri pentru parteneriate unice sectoriale. Targetul este undeva la 1,2 milioane de euro deocamdată. Sunt convinsă că este realizabil”, a declarat directorul executiv al TM2021.
Între timp, TM2021 a semnat un protocol de colaborare cu Societatea Română de Televiziune. TVR devine astfel broadcaster oficial și partener media principal pentru promovarea manifestărilor din programul cultural. Protocolul a fost semnat de Simona Neumann și de Doina Gradea, președintele-director general al SRTV.