Timișoara intră în carantină. La fel și Girocul, și Ghiroda

Gata cu terasele și cu plimbatul în voie la soare. Gata, pe de altă parte, și cu toate activitățile considerate neesențiale. Timișoara nu mai scapă și intră în carantină pentru următoarele 14 zile. Decizia a fost luată sâmbătă, la CJSU.

tunelul luminii

Primul CJSU întrunit sub comanda prefectului Zoltan Nemeth marchează și prima premieră: Timișoara intră în carantină, pentru următoarele două săptămâni. Institutul Național de Sănătate Publică emis, de câteva zile, o astfel de recomandare pentru capitala Banatului.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat propunerea, care urmează să fie trimisă către Departamentul pentru Situații de Urgență. Carantina intră în vigoare de luni, 8 martie.

Alături de Timișoara, intră în carantină și comunele Ghiroda și Giroc. Dumbrăvița și Moșnița Nouă sunt deja carantinate, prima dintre ele de două săptămâni și jumătate deja. Potrivit datelor oficiale, sâmbătă, 6 martie, ratele de infectare la mia de locuitori erau următoarele: Timișoara – 7,49, Dumbrăvița – 10,28, Ghiroda – 6,63, Giroc – 10,56 și Moșnița Nouă – 11,26. Au fost 30 de voturi pentru, patru abțineri și patru împotrivă.

Ce e voie și ce nu

Este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere. Circulaţia şi staţionarea în spaţiile publice sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității Se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

Magazinele se închid la ora 20

Se permite oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară. Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, în spaţii publice închise şi deschise.

Sunt interzise toate evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise. Se închid toate terasele, în interiorul și exteriorul clădirilor. Magazinele alimentare și nealimentare se vor închide cel târziu la ora 20, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant, care pot avea program nonstop. Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor / supermagazinelor / hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate. În cazul centrelor comerciale se limitează accesul persoanelor, astfel încât să se asigure 8 mp / persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

About Post Author