Tim(In)Cultura? Festivalul Ceau, Cinema are zero valoare artistică pentru CJ Timiș

ceau cinema

Sursa foto: Petru Cojocaru / Ceau, Cinema

Încurcate sunt căile culturii… județene. Festivalul Ceau, Cinema!, care a ajuns la ediția cu numărul 10, a fost respins la finanțare prin programul TimCultura, al CJ Timiș. Oricât de incredibil ar părea, evenimentul, cu public fidel și renume, a fost notat cu zero puncte pentru „valoarea culturală/artistică!

CJ Timiș a public lista finală, după contestații, a proiectelor care vor fi finanțate prin programul TimCultura. Este vorba despre o sumă totală de 7.2 milioane de lei, împărțite pe 8 secțiuni, din care una specială dedicată Programului Timișoara 2023. Cei mai mulți bani per proiect merg, la fel ca anul trecut, către Flight Festival, iar rezultatele integrale pot fi studiate AICI.

Printre cei care nu au primit bani se numără, surprinzător, Festivalul Ceau, Cinema! Organizatorii acestuia solicitaseră puțin peste 112.000 lei, depunând cererea de finanțare la secțiunea T IV – Manifestări culturale realizate de organizațiile non-guvernamentale. Au fost în total 160 de proiecte, din care au fost acceptate la finanțare 55.

„Am început să ne întrebăm ce ar trebui să facem”

Cei de la Ceau, Cinema! Au primit, pentru proiectul lor, 63 de puncte, din 100 posibile, fiind notați cu zero din zece la criteriul „valoare culturală / artistică”! Ultima propunere finanțată, Festivalul „Vara culturală” de la Lenauheim, a primit, la același criteriu 10 din 10.

„Ne este greu să înţelegem ce înseamnă valoare culturală sau artistică pentru comisia care a evaluat proiectele cultural-artistice şi de tineret înscrise la apelul de finanţare din acest an al CJ Timiş. Punctajul pe care festivalul nostru, aflat la ediţie aniversară, l-a primit la capitolul «Valoarea culturală/artistică a proiectului» a fost zero. Şi a rămas aşa şi în urma contestaţiei pe care am depus-o cu speranţa că la prima evaluare a fost doar o scăpare. Mai mult, deşi le-am solicitat, nu am primit nici formularele de evaluare, pentru a vedea observaţiile membrilor. Aşa că am început să ne întrebăm ce ar trebui să facem ca festival de film, pentru a avea totuşi valoare culturală sau artistică”, transmite echipa Ceau, Cinema!

Evaluatorii CJ nu au considerat că nu sunt demne de punctat nici categoriile „Caracterul inovator al proiectului” sau „Claritatea viziunii artistice, claritatea obiectivelor și a activităților propuse”.

Cine a jurizat

Comisia de evaluare a fost formată din Vasile Ciuruș – președinte al comisiei de evaluare, consilier al președintelui CJ; Lucian Blaga – membru, consilier județean; Marius Cornea – membru, muzeograf Muzeul Național al Banatului; Ciprian Glăvan – membru, muzeograf Muzeul Național al Banatului; Diana Dincă – membru, bibliotecar Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”; Adrian Scorobete – membru, director la Ansamblul Profesionist „Banatul”, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. Consilierul județean Viviana Țecu (USR) apare și ea ca membru al comisiei, însă nu a evaluat niciun proiect și nu a semnat niciun document, din cauza unor probleme urgente de sănătate.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor i-a avut ca membri pe Viorel Coifan – președinte al comisiei, consilier al președintelui CJ; Daniela Crețu – membru, referent literar Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin, Maria Hadiji – membru, șef secție Muzeul Satului Bănățean.

Sumele sunt „asumate prin consens” de comisia de evaluare

„Sumele aprobate pentru proiectele culturale depuse în cadrul programului TimCultura 2023 sunt decise și asumate, prin consens, de membrii comisiei de evaluare. Conform procedurii, în cazul în care un operator cultural a fost nemulțumit de punctajul primit, acesta l-a putut contesta, decizia revenind apoi Comisiei de soluționare a contestațiilor”, ne-a transmis Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al CJ Timiș.

Ceau, Cinema!, ediția cu numărul 10, are loc în perioada 12 – 16 iulie,și va aduce peste 30 de filme, toate în premieră la Timişoara, marea majoritatea selectate la cele mai mari festivaluri. Vor fi mai multe secţiuni, printre care o competiţie dedicată filmelor din Europa Centrală şi de Est şi un Focus dedicat unei mari cinematografii nordice. Din program nu lipsesc atelierele pentru copii şi tineri, masterclassurile cu cineaşti şi experţi sau filmele pentru copii la Gottlob.

De ce li s-a părut acestor oameni că Festivalul Ceau, Cinema! nu are niciun fel de valoare cultural / artistică rămâne, așadar, o întrebare retorică. Nu de alta, dar întrebările noastre concrete au rămas fără răspuns.

Una peste alta, e greu de înțeles cum pot fi evaluate, la aceeași categorie, festivaluri de film sau muzică și simpozioane de management sau „seri duhovnicești”. Pentru cei curioși, rezultatele apelului de finanțare T IV se găsesc AICI.

About Post Author